Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teatru de familie, la Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 2 iulie 2009 ·

Conceptul este unul rusesc şi are ca scop renaşterea cultului familiei în întreaga lume

Eveniment cultural la Braşov. Ieri seară, la Centrul Cultural Reduta, cinci dintre cele mai bune teatre de familie din Moscova au prezentat un spectacol de teatru, în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Vară al Creaţiei Familiale – 2009. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul guvernului Federaţiei Ruse. Scopul acestui tip de spectacol este, după cum susţine Irina Gurnitskaya, directorul Agenţiei pentru proiecte internaţionale în domeniul culturii, educaţiei şi sportului (IPCES) din Federaţia Rusă, acela de a renaşte cultul familiei în întreaga lume, iar familia se poate povesti şi arăta cel mai bine prin creaţia ei. „Vrem să arătăm celor care vizionează spectacolele noastre cum trăiesc ruşii, cum gândesc ei, ce pot ei să arate despre sine”, a explicat Irina Gurnitskaya.

Toate piesele de pe scenă au fost create de către artiştii acestor teatre. „Am adus colective teatrale fantastice din Moscova, iar teatrul nostru de copii, Dimitrie Dunaev, este cel mai bun teatru cu copii şi pentru copii din Moscova. Avem în componenţa trupei familii sărace din Moscova, unele şi cu 8-10 copii, însă în cei şase ani de când am deschis aceste teatru, cu toţii au devenit adevăraţi profesionişti în prezent”, a spus Dimitrie Dunaev, directorul teatrului rus „Dimitrie Dunaev”. Spectacolul teatrelor din Rusia a fost completat cu o reprezentaţie a formaţiei de teatru GMG Esperom, condusă de actorul braşovean George Mihail Gridănuşu. Înainte de spectacol, reprezentanţii teatrelor ruseşti i-au dăruit primarului Braşovului, George Scripcaru, un tablou înfăţişând familia ultimului ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea. Conceptul este unul rusesc şi are ca scop renaşterea cultului familiei în întreaga lume

Eveniment cultural la Braşov. Ieri seară, la Cent

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Donald Trump a depus jurământul şi a devenit oficial al 47-lea preşedinte al SUA: „Epoca de aur a Americii începe chiar acum" / Primele măsuri anunţate

Mediafax acum 8 ore
Donald Trump a depus jurământul pe 20 ianuarie 2025, devenind al doilea preşedinte din istoria SUA cu mandate neconsecutive. Invitaţi de marcă, inclusiv lideri politici şi magnati din domeniul tehnologic, participă la eveniment.

Deputat USR: Nu e normal ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar. O să avem o discuţie în partid

HotNews acum 6 ore
Deputatul USR Radu Mihaiu afirmă că „nu e normal” ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar, urmând ca situaţia să fie discutată în interiorul partidului. „Noi, în USR, o să avem o discuţie, pentru că nu e normal ca doamna Lasco

ZIUA ÎNVESTIRII. Biden i-a lăsat lui Trump o scrisoare la Casa Albă

News.ro acum 5 ore
Cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei de învestire a lui Donald Trump, Joe Biden a fost întrebat dacă i-a lăsat un bilet lui Donald Trump la Casa Albă, aşa cum e tradiţia, relatează Sky News. Fostul preşedinte a spus: „Da”. Când a fost între

Ciolacu: M-am asigurat că România este pe agenda lui Trump

Mediafax acum 8 ore
„Reîntoarcerea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă este un moment istoric, care va avea ecouri pozitive şi în ceea ce priveşte România. În cele două convorbiri telefonice pe care le-am avut cu preşedintele Trump, una la Bucureşti şi una la Budap

Viktor Orban: „Marele atac poate începe. Lansez a doua fază a ofensivei care vizează ocuparea Bruxelles-ului”

News.ro acum 5 ore
Preşedinţia lui Donald Trump în Statele Unite va declanşa un nou val de dreapta în Europa, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban, lansând ceea ce el a numit o ofensivă pentru a „ocupa” Bruxelles-ul, relatează Reuters. Premierul naţionalist, u

Liderii străini îl felicită pe Donald Trump la preluarea mandatului de președinte al SUA / Mesajul lui Zelenski

HotNews acum 6 ore
Liderii politici străini l-au felicitat luni seară pe Donald Trump pentru preluarea mandatului de președinte al Statelor Unite și și-au exprimat speranța că vor coopera eficient cu liderul de la Casa Albă pentru depășirea provocărilor importante ale

Preşedintele din Panama respinge promisiunea lui Trump de a prelua Canalul Panama

News.ro acum 7 ore
Preşedintele statului Panama, José Raúl Mulino, a respins promisiunea lui Donald Trump, care a spus că Statele Unite vor „lua înapoi” Canalul Panama, relatează CNN. „Canalul este şi va continua să fie al Panama, iar administrarea sa va continua să f

Zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale / Forţele Aeriene Române: Vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic

News.ro acum 6 ore
Forţele Aeriene Române anunţă zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale. Oficialii transmit că aceste antrenamente vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronau

O nouă înșelăciune face ravagii în România. Ce este metoda „spoofing” și ce i se cere victimei

Libertatea acum 10 ore
O nouă înșelăciune face ravagii în România. Poliția Română a anunțat că, în ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe cazuri prin care au fost comise infracțiuni, utilizându-se metoda „spoofing”.

UPDATE - Neamţ: Un bărbat de 55 de ani a murit în timp ce lucra la podul de la Luţca / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 7 ore
Un bărbat în vârstă de 55 de ani a murit, luni după-amiază, în timp ce lucra la podul de la Luţca, judeţul Neamţ. Bărbatului i s-a făcut rău, iar la faţa locului au sosit echipaje medicale care au început manevre de resuscitare. Victima nu a putut f

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/8°
joi

2°/9°
vin.

4°/10°
Iasi
acum

mar.

3°/8°
mie.

2°/7°
joi

2°/8°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/8°
mie.

5°/7°
joi

3°/9°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-3°/6°
mie.

1°/2°
joi

-0°/4°
vin.

3°/8°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/4°
joi

1°/6°
vin.

6°/9°