UE va aloca României, în 2009, circa 200 milioane de euro, prin Programul Operaţional de Transport (POS-T), pentru două proiecte care ar putea fi aprobate în toamnă, a declarat ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Berceanu. Dacă se accelerează procesul, Berceanu crede că am avea şanse să cheltuim întreaga sumă până în 2013.
„Veniturile la buget sunt destul de reduse şi noi trebuie să asigurăm toate fondurile, nu doar cofinanţarea, pentru ca după aceea UE să ne deconteze proporţia de 85% din costul acestor proiecte“, a spus ministrul.
„Aceste fonduri nu ajung pentru toate nevoile României în materie de transporturi, aşa încât vom apela la surse alternative, fie Banca Europeană de Investiţii, sumele pe care le utilizăm în prezent fiind de 1,5 miliarde euro de la această bancă, sau din parteneriatul public-privat, astfel încât să facem autostrăzile sau proiectele de care avem nevoie şi apoi să dăm banii“, a explicat Berceanu.
MTI a depus patru proiecte spre evaluare la Comisia Europeană, Autostrada Cernavodă - Constanţa, Autostrada Arad - Timişoara, centura ocolitoare la nivel de autostradă a Municipiului Constanţa şi proiectul de construcţie al unui dig de larg în Portul Constanţa.