Dacă nu mă înşel, acum şaptesprezece ani, cînd, proaspăt premiat la un concurs de dramaturgie al BBC-ului, parcă, ajungea director al teatrului „A. Mureşanu“ din Sf. Gheorghe şi se punea pe inventat Festivalul „Atelier“, Liga pentru Teatru şi, la drept vorbind, chiar instituţia pe care urma să o păstorească vreo şapte ani, Radu Macrinici era cel mai tînăr funcţionar de gen din România, „detronat“, nu peste mult, de Demeter Andras, care prelua cam tot atunci directoratul Teatrului Maghiar din Timişoara. (Cum-necum, aştept să mi se spună cîte teatre au astăzi manageri sub 30 de ani şi pe ce treaptă a scării axiologice se preumblă aceştia.) Ei bine, la abia încheiata ediţie a XVII-a, dramaturgul creator al „Atelierului“ constată că jucăria sa, care pre mulţi i-a iritat ab initio, ba chiar a şi „popit“ vreo cîţiva, a ajuns „cel mai vechi festival internaţional de teatru din România“. În consecinţă, este inevitabilă concluzia lui Macrinici: „teatrul şi numerologia… sînt două lumi care îi smintesc pe cei nechemaţi“. Nu e vorbă, însuşi festivalul funcţionează ca probă, certificînd „chemaţii“ ori lăsîndu-te să ghiceşti/vezi limpede „smintelile“. În pofida anului de criză, Festivalul Atelier, ajuns de patru ediţii ani încoace la Teatrul Municipal din Baia Mare, nu şi-a coborît funcţionalitatea pariului: şaptesprezece spectacole, care au adăugat numelor de producători autohtoni ceva parfum de Paris, Londra şi Tokyo, gală de spectacole radiofonice „Ionesco“, purtate de Mihai Lungeanu de la Teatrul Naţional Radiofonic şi de la Societatea Culturală „E. Ionescu“ din Slatina (despre care, probabil, va mai fi de povestit prin toamnă), gală de documentare asigurată de Editura ArtSpect şi de Centrul Internaţional pentru Artele Spectacolului ArtHoc, un colocviu dedicat centenarului „E. Ionescu“… De trei ani încoace, festivalul a optat şi pentru secţiunea „Portret în Atelier“. Au