Şeful BNR este împotriva creşterii impozitelor importante. El crede că şi o discuţie pe această temă ar accentua scăderea economiei. Sursa: Octavian Cocoloș
Majorarea cotei unice şi a TVA, de 16%, respectiv 19%, în condiţiile unei baze de impozitare mai mici ar avea efecte negative asupra economiei, potrivit guvernatorului Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.
„În asemenea momente, chiar o discuţie pe această temă este total neavenită, pentru că ar debusola societatea şi economia. Nu se justifică nici măcar discuţia de majorare a unor impozite importante, chiar dacă vorbim pentru la anul sau peste doi ani, pentru că nu ar aduce niciun câştig, ci ar accentua scăderea”, a spus Isărescu.
Totodată, acesta nici nu crede că avem nevoie de o creştere economică ce poate produce şocuri în alte zone esenţiale precum cursul de schimb. Lucian Croitoru, consilierul lui Mugur Isărescu, a susţinut declaraţia guvernatorului, că majorarea impozitelor ca modalitate de corecţie a dezechilibrelor economice poate provoca un „şoc inflaţionist”.
Relansarea creşterii economice, prioritară
Problema actuală principală este relansarea unei creşteri economice sustenabile. Prioritatea BNR a fost definită încă din toamna anului trecut, anume ajustarea deficitului extern, care în 2007 era de 14%, iar în 2008 de 13% din produsul intern brut (PIB).
„Când s-a spus în repetate rânduri că deficitul extern este nesustenabil ne refeream şi la mărimea cifrelor. România, ca orice ţară emergentă, are nevoie de deficit extern, dar aici e vorba de dimensiunea lui. Una este să fie de 4%, alta e să fie de 14%, şi o corecţie de 1% din PIB înseamnă mult”, a mai spus Isărescu.
În ultimele zile, au existat mai multe discuţii legate de o posibilă majorare a TVA şi a cotei unice. Chiar şi ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, s-