Deputaţii germani au aprobat joi seara trimiterea în Afganistan a unor avioane-radar de recunoaştere Awacs ale NATO. Textul, adoptat deja de guvern, a fost aprobat de o largă majoritate a deputaţilor. Noul mandat aprobat de deputaţi va autoriza desfăşurarea a până la 300 de militari pentru Awacs, suplimentar faţă de maximum celor 4.500 de soldaţi care pot fi desfăşuraţi în Afganistan.
În pofida sprijinului exprimat pentru această desfăşurare de forţe de cancelarul Angela Merkel, operaţiunea rămâne foarte nepopulară printre germani, 61 % dintre persoanele intervievate dorind retragerea trupelor, potrivit unui sondaj al institutului Forsa, făcut public miercuri.
Germania dispune în prezent de circa 3.800 de soldaţi în cadrul Forţei internaţionale de asistenţă securităţii (ISAF) a NATO în Afganistan şi s-a angajat să-şi majoreze efectivele la 4.400 de militari înainte de alegerile prezidenţiale afgane din luna august.
Potrivit ministrului apărării, Franz Josef Jung, avioanele Awacs - ale căror echipaje sunt compuse în proporţie de o treime din militari germani - nu au misiunea de a dirija lupte la sol sau tiruri, ci doar de a reglementa traficul în spaţiul aerian afgan, scrie Agerpres.
Potrivit lui Tom Koenigs, fost trimis special al ONU în Afganistan, controlul aerian al aparatelor civile şi militare este cu atât mai urgent cu cât a existat deja riscul mai multor coliziuni aeriene evitate în ultimul moment la Kabul.