Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gîngioveanu, încotro?

Publicat in GAZETA de SUD, joi 2 iulie 2009 ·

Oficialii Universităţii susţin că internaţionalul de tineret ar fi trebuit să fie prezent în Austria la pregătirile echipei, în timp ce zvonul cu împrumutul lui Gîngioveanu la Gaz Metan CFR Craiova nu este confirmat.

Cazul jucătorului Cosmin Gîngioveanu este învăluit de mister. Aflat sub contract cu Universitatea, el a anunţat din timp conducerea clubului că va susţine în această perioadă examenele sesiunii de bacalaureat din iunie, după ce a ratat anul trecut bacul tot din cauza pregătirilor echipei. Dorel Stoica a primit acceptul conducerii de a susţine bacul la Drobeta Turnu Severin, în timp ce Gîngioveanu a fost chemat luni în faţa conducerii şi probabil „certat“. Cum site-ul clubului nu a consemnat nici o informaţie oficială despre întâlnirea de luni, iar Cosmin Gîngioveanu nu face declaraţii presei, nu avem decât să facem supoziţii. Din Austria, Dan Stălinescu,

director executiv al Ştiinţei, a spus: „Deciziile se iau de către Consiliul de Administraţie al clubului Universitatea. Pot doar să spun că Gîngioveanu trebuia să facă aici, în Austria, pregătirile cu Universitatea. Cosmin a greşit renunţând la această extrem de utilă perioadă de pregătire fizică de la Kaprun, mai ales că lui chiar îi trebuia. Bacul se putea susţine şi în sesiunea următoare. Nu are nimeni nimic cu el, dar fiind jucător sub contract cu Universitatea Craiova ar fi trebuit să respecte deciziile clubului care-l plăteşte“.

Gîngioveanu, spre Depou

La un post de televiziune din Craiova a apărut o informaţie potrivit căreia Gîngioveanu ar fi fost oferit echipei CFR Gaz Metan Craiova, nou promovată în liga a II-a. Directorul executiv al grupării de la Depou, Eugen Piţurcă, dezminte: „De la Universitatea l-am luat pe juniorul Cătălin Crăciun, internaţional de juniori, care sper să ne fie de folos în acest campionat. Am mai vrea încă un jucător de la Ştiinţa,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 35 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum o ora
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°