Spre seară, nici frigul, nici ploaia care a căzut necontenit şi nici teama că s-ar putea anula concertele din prima zi de festival B’Estfest nu au trimis acasă fanii veniţi să îşi asculte idolii precum Patrice, White Lies sau cea mai în vogă trupă a momentului, The Killers. Sursa: Adrian Scutariu Înarmaţi, cu ce le-a picat în mână, pornind de la hanorace, reviste, pelerine de ploaie, pungi sau pur şi simplu ignorând vremea rea şi chiar descotorosindu-se de tricouri, spectatorii au ascultat, au dansat şi au cântat alături de idolii lor până în momentul în care s-au stins şi ultimele lumini care anunţau încheierea primei zi de festival de la complexul Romexpo din Bucureşti.
Deşi finalul primei zile a format un tablou de oameni cu hainele ude, zgribuliţi de frig şi, totodată, ”încălziţi" de bere, care mergeau agale spre maşinile personale sau spre taxiurile care nu mai conteneau cu comenzile, toţi comentau cu entuziasm prestaţia pe care artiştii au avut-o pe scenă.
Vorbe precum „abia aştept ziua de mâine„ sau ”a fost un spectacol aşa cum mă aşteptam” se auzeau pe toată strada ce duce către ieşirea din complex, subliniindu-se dorinţa de a reveni şi în zilele următoare.
FOTO: CODRIN PRISECARU
FOTO: CODRIN PRISECARU
FOTO: CODRIN PRISECARU
FOTO: CODRIN PRISECARU
FOTO: CODRIN PRISECARU
FOTO: CODRIN PRISECARU
FOTO: ADRIAN SCUTARIU
FOTO: ADRIAN SCUTARIU
FOTO: ADRIAN SCUTARIU
FOTO: CODRIN PRISECARU
FOTO: CODRIN PRISECARU
CITIŢI ŞI:
PATRICE: "OBAMA E LA FEL CA MINE. ESTE UN SIMBOL BUN"