Filmul ajunge mai întâi la publicul din Bucureşti şi Cluj
„Poliţist, adjectiv”, lungmetrajul lui Corneliu Porumboiu care a primit la Cannes 2009 Premiul FIPRESCI, va fi lansat astăzi în cinematografele din ţară. Pelicula va putea fi vizionată în Bucureşti la Cinema Studio, Hollywood Multiplex, Movieplex, Starplex şi The Light Cinemas. Tot din de 3 iulie, fimul va rula şi la Cluj, la Cinema City. „Intriga e clasică, poliţistă. M-am gândit foarte mult la acest gen când am scris scenariul. Filmul e un policier, dar este montat pe aşteptare, nu pe acţiune, spune Corneliu Porumboiu. Nu cred în sintagma „filmul e copilul meu”, pentru că am copil acasă. Ştiu că Poliţist, adjectiv nu e un film mainstream, dar cred că am un public al meu.”
Avanpremiera filmului a avut loc pe 26 iunie, în oraşul natal al regizorului, Vaslui. Porumboiu a ales oraşul natal pentru avanpremiera filmului „în semn de mulţumire şi de apreciere pentru oamenii de aici”. „M-a ajutat foarte multă lume din Vaslui la realizarea filmului, de la primărie la poliţia locală şi prieteni. E modul meu de a le mulţumi încă o dată”. Lungmetrajul a fost filmat integral aici. „Locaţia este foarte importantă pentru mine, Vasluiul este lumea pe care o cunosc cel mai bine”, declară regizorul. În povestea filmului, Cristi, un tânăr poliţist, refuză să aresteze un adolescent care le oferă haşiş unor colegi de şcoală. „A oferi” este pedepsit prin lege, dar Cristi este de părere că legea se va schimba şi nu vrea să aibă pe conştiinţă viaţa unui tânăr pe care îl consideră iresponsabil. Pentru superiorul lui, însă, cuvântul „conştiinţă” are altă semnificaţie.
„Poliţist, adjectiv”, produs de 42 km Film şi de Periscop Pictures, este realizat cu sprijinul CNC şi cu participarea HBO România. (D.P.)
Filmul ajunge mai întâi la publicul din Bucureşti şi Cluj
„Poliţist, adjectiv”, lungmetraj