Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premier Cristi Balaj

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 2 iulie 2009 ·

Băimăreanul Cristi Balaj devine al doilea român promovat de UEFA în eşalonul secund al arbitrilor, după Alexandru Tudor

Cristian Balaj (37 de ani) poate conduce meciuri din grupele Ligii Campionilor în sezonul viitor. Asta fiindcă "centralul" din Baia Mare a fost promovat de UEFA din Second Class în Premier Class, adică a acces în cea de-a doua categorie valorică a arbitrilor. Alexandru Tudor e deja în această divizie, de la sfîrşitul lui 2007.

Tudor nu a progresat

Performanţa lui Balaj înseamnă şi presiune suplimentară pentru el. Asta fiindcă regulile federaţiei europene sînt aspre pentru arbitrii din eşalonul în care a intrat el. Premier Class include 30 de "centrali" şi e organizat pe două categorii: 12 dintre ei sînt într-o grupă de elită, din care se aleg viitorii oameni din Elite Class, iar restul, într-un alt lot, numit Developement.

Un arbitru nu poate face parte din Premier mai mult de doi ani. Dacă în această perioadă nu promovează în Elite, el e retrogradat în Second Class. Tudor a bătut pasul pe loc un an şi jumătate, încurcat şi de problemele cu testele fizice, pe care le-a avut în iarnă. Atunci a picat un examen şi a trebuit să-l repete.

CCA decide pentru restul

Ceilalţi arbitri români depind de CCA. Comisia va stabili la toamnă noua componenţă a listei FIFA, de pe care vor dispărea numele lui Sorin Corpodean şi Sorin Bogaciu, acum cercetaţi în libertate pentru implicarea în scandalul Penescu - "Vîlcea". Federaţia Internaţională urmează hotărîrile luate pe plan intern în astfel de situaţii.

Arbitrii români de pe lista FIFA

Elite Class: -

Premier Class: Tudor, Balaj

Second Class: Corpodean, Aug. Constantin

Third Class: Deaconu

Fourth Class: Bogaciu, Haţegan

Ce arbitrează cei din Premier Class

- meciuri din grupele Ligii Cam

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 35 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°