Teatrul de Marionete „Aschiuţă” din Iaşi deschide, duminică, stagiunea de vară la Bojdeuca lui Ion Creangă, din cartierul Ţicău. Sursa: Maria Craus Teatrul privat a încheiat un parteneriat cu Muzeul Literaturii Române, filiala Iaşi, şi Societatea Culturală Junimea 90 pentru a putea pune în scenă la bojdeucă opt spectacole pentru copii. Preţul unui bilet este de 3 lei, iar toate spectacolele vor începe la ora 11.00, în condiţiile în care vremea va fi frumoasă.
Prima reprezentaţie în aer liber va avea loc duminică, când se va juca spectacolul „Capra cu trei iezi”. Pe 12 iulie va fi „Elefantul Curios”, pe 19 iulie – „Albă ca Zăpada”, iar pe 26 iulie cei care vin la bojdeucă pot vedea spectacolul „Iedul cu trei capre”.
În luna august, publicul ieşean va avea ocazia să vadă, din 2 august, „Cei trei purceluşi”, iar după două săptămâni vor putea pot merge la „Scufiţa roşie”.
Pe 23 august se va juca piesa „Hansel şi Gretel”, iar pe 30 august prichindeii îşi vor aminti, cu puţin ajutor, povestea „Punguţa cu doi bani”.
Biletele pentru spectacole din programul „Hai la păpuşi, păpuşi lumeşti!” se pot găsi la casieria Bojdeucii lui Ion Creangă.