Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat astăzi că grila unică de salarizare este făcută de către reprezentanţii ministerului Muncii şi nu de către ministrul Muncii. Sindicatele din învăţământ i-au cerut astăzi premierul Emil Boc demiterea lui Sărbu. " Asta este grila ministerului Muncii. Nu eu am făcut această grilă ", a declarat Sârbu după ce Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN), Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Spiru Haret şi Federaţia Alma Mater au cerut demisia lui şi a secretarului de stat pentru că ar fi decis unilateral reducerea salariilor din învăţământ prevăzute în Legea salarizării unice.
" Dacă primul ministru nu va rezolva această problemă, în numele celor peste 350.000 de membri de sindicat afiliaţi celor patru federaţii reprezentative, vom redeschide conflictul de muncă, ceea ce înseamnă blocarea începutului anului şcolar 2009-2010 ", a declarat preşedintele executiv al Federaţiei Spiru Haret, Marius Nistor.
Grila prezentată în urmă cu două săptămâni de Ministerul Educaţiei propunea salarii cuprinse între 3,5 şi 9,2 salarii minime pe economie, plus sporuri de performanţă care s-ar ridica la până la 20% din salariu.
Potrivit sindicaliştilor, dacă valorile din grilele de salarizare ar scădea cu 40%, cadrele didactice s-ar încadra în partea de jos a grilei.