Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Profesoara care şi-a ucis învăţătorul vrea să iasă de la Psihiatrie

Publicat in Adevarul, joi 2 iulie 2009 ·

Ramona Croitoru, fost cadru didactic la Colegiul Naţional din Iaşi, vrea să scape de Spitalul de Psihiatrie Pădureni-Grajduri

Fosta profesoară a solicitat magistraţilor Judecătoriei să fie înlocuită sau să înceteze măsura internării medicale. Primul termen al procesului a fost pe 30 iunie când judecătorii dispus să se efectueze o expertiză medico-legală în cazul Ramonei Croitoru, pentru a stabili dacă starea de sănătate a acesteia s-a îmbunătăţit şi dacă poate părăsi spitalul.

În iulie 2005, profesoara de la Colegiul Naţional şi-a vizitat părinţii în judeţul Neamţ. Aici Ramona Croitoru l-a ucis pe fostul său învăţător, Ioan Găină (70 de ani), cu şapte lovituri de cuţit. Profesoara a fost reţinută la început sub acuzaţia de omor calificat, însă o expertiză medico-legală care a fost făcută în timpul anchetei a arătat că nu a avut discernământ în momentul săvârşirii crimei.

Astfel, ea a fost internată la Spitalul de Psihiatrie Pădureni-Grajduri. În iulie 2007 profesoara a cerut pentru prima dată magistraţilor înlocuirea sau încetarea internării medicale. Însă după efectuarea expertizei medico-legale s-a constatat că suferă de schizofrenie paranoidă şi că trebuie să mai stea o perioadă sub supraveghere medicală.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum 35 minute
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 54 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Veste bună pentru fermierii români afectaţi de fenomene meteorologice: Comisia europeană alocă 21,6 milioane de euro pentru sprijinirea acestora

Mediafax acum 20 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum 54 minute
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 3 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°