*Marian Sârbu speră că va reuşi să le plătească pe toate până la sfârşitul anului
Ministrul Muncii, Marian Sârbu, încă nu ştie sigur dacă va mai putea plăti regulat salariile şi pensiile până la sfârşitul anului. El a declarat vineri că speră să o poată face. "Eu sper să reuşim totuşi ca, până la sfârşitul anului, să plătim, în mod regulat, salarii, pensii, alocaţii şi tot ceea ce generic numim cheltuielile bugetare obligatorii. Acestea, pe un rang de preferinţă unanim acceptat, sunt plătite primele sau, în orice caz, sunt ultimele atunci când se pune problema unor tăieri de alocaţii bugetare. Nu am în acest moment temeri care să se bazeze pe nişte date concrete cum că până la sfârşitul anului vom avea probleme cu salariile sau cu pensiile", a declarat ministrul Muncii, potrivit Mediafax.
În privinţa reducerilor de personal din sectorul bugetar, Marian Sârbu a explicat că politica exprimată de premierul Emil Boc, după principiul "pleacă şapte, angajăm unul", este un angajament asumat de Guvern prin acordul cu FMI şi cu UE. "Acesta pare a fi cel mai bun mod de a diminua numărul de angajaţi la stat fără nişte dureri sociale foarte mari. Ai plecări care cumulează şapte angajaţi, într-o anumită perioadă, e vorba inclusiv de ieşirile la pensie, la cele şapte posturi care au devenit vacante nu poţi angaja decât unul. În felul acesta, într-un interval rezonabil de timp, numărul angajaţilor la stat ar urma să fie rezonabil el însuşi", a adăugat ministrul.
În ceea ce priveşte fondurile pentru prime, sporuri sau creşteri salariale din ministere, Marian Sârbu a explicat că “un minister poate acorda un spor la indemnizaţia de conducere, dar, pe totalul fondului de salarii, fiecare trebuie să se încadreze pe ceea ce are deja aprobat". (A.T)
*Marian Sârbu speră că va reuşi să le plătească pe toate până la sfârşitul anului
Ministrul Muncii, Marian Sârb