Arhiepiscopia Romano-Catolică ia în calcul căile extraordinare de atac, după ce a pierdut procesul Cathedral Plaza. Curtea de Apel Ploieşti a dat câştig de cauză dezvoltatorului care a ridicat un turn de 75 m, lângă Catedrala Sfântul Iosif, răsturnând trei ani de decizii date în favoarea bisericii catolice.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei consideră că ridicarea colosului din oţel, beton şi sticlă este ilegală, inoportună şi deosebit de periculoasă pentru zonele din vecinătatea Catedralei Sfântul Iosif. De aceea, susţin că nu vor renunţa la obţinerea anulării autorizaţiei de construcţie şi că vor ajunge şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dacă va fi nevoie.
"Aşteptăm să vedem motivele care au stat la baza deciziei instanţei Curţii de Apel Ploieşti şi apoi vom decide ce vom face. Până în prezent nu ne-a fost comunicată decizia, ci doar sentinţa. Nu excludem varianta de a ajunge în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, însă mai avem variante şi în legislaţia românească, şi mă refer aici la căile extraordinare de atac", a declarat av. Ofelia Bârsan, consilier juridic al Arhiepiscopiei. Deşi biserica catolică din România luptă de trei ani să demonstreze ilegalităţile care au stat la baza autorizării turnului, rezultatul dat de judecătorii Curţii de Apel Ploieşti au dat câştig de cauză mafiei imobiliare, consideră reprezentanţii instituţiei. Ei susţin că imobilul s-a construit ilegal, pentru că de trei ani majoritatea soluţiilor au fost împotriva dezvoltatorului, iar că această ultimă hotărâre este o eroare juridică. Nu trebuie uitat nici faptul că la data de 10 noiembrie 2007, plenul Senatului a adoptat un raport de activitate al comisiei de anchetă a legalităţii construirii imobilului, în care cere Guvernului să dispună urgent oprirea construcţiei. Cu toate astea, clădirea este aproape ridicată, iar Guvernul a amânat luarea unei d