La începutul lunii iulie, ţările socialiste aveau atitudini diverse faţă de reformele gorbacioviste. Reformele impuse de Mihail Gorbaciov în URSS, preluate de majoritatea ţărilor din blocul estic, produseseră o mare degringoladă în rândul conducătorilor comunişti. La începutul lunii iulie 1989, Europa de Est era într-o stare de expectativă încordată. Atitudinile conducerilor ţărilor din blocul socialist faţă de „perestroika” şi „glasnost”, reformele iniţiate de secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), Mihail Gorbaciov, erau foarte diverse, mergând la extreme.

Pe de o parte, Polonia şi Ungaria le îmbrăţişaseră şi le aplicau cu entuziasm, în timp ce România, RDG şi Albania le respingeau categoric. Celelalte ţări socialiste aplicau reformele în diverse măsuri, fără prea mare convingere. Problema tuturor conducătorilor era însă comună: nimeni nu ştia cât de departe se poate merge cu reformele sau cu neaplicarea lor, pentru că Moscova nu dădea nici un semnal clar.

Antireformiştii

Albania respingea cât se poate de clar reformele. Liderul albanez de partid şi de stat, Ramiz Alia, denunţase public schimbările din URSS, considerându-le periculoase nu numai pentru socialism, dar chiar pentru stabilitatea ţărilor din blocul sovietic.

Dacă introducerea proprietăţii private era privită de conducerea comunistă albaneză drept o ameninţare la adresa regimului stalinist, pe care îl aplica la fel ca în România, celelalte schimbări pe care le presupuneau perestroika şi glasnost, în primul rând libertăţile cetăţeneşti, dreptul la libera exprimare a opiniei, erau văzute ca fiind un pericol grav, pentru că „generează conflicte etnice şi de clasă” şi pentru că „răspândesc degenerarea morală”.

Erik Honecker, liderul Germaniei Democrate, refuza să aplice perestroika, deoarece economia ţării