Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Vartolomei Todeci conduce de 54 de ani Ansamblul Mioriţa

Publicat in Adevarul, vineri 3 iulie 2009 ·

Vartolomei Todeci a prezentat cântecele ciobăneşti din Vaideeni prin 10 ţări din Europa.

Ansamblul de fluieraşi Mioriţa din comuna Vaideeni a fost înfiinţat în anul 1948 de învăţătorul Ion Stănuşescu. În anul 1955 Vartolomei Todeci a terminat studiile şi a venit profesor de limba şi literatura română la Vaideeni. Tot atunci, i s-a dat în grijă şi căminul cultural din localitate, unde a fost director peste 25 de ani. „În 1955 mi s-a dat în grijă ansamblul de fluieraşi Mioriţa. La început au fost numai fluieraşi şi eu am adăugat lângă ei şi un grup vocal de fete care să îi dea un alt farmec”, povesteşte profesorul. Pe parcurs Todeci a înfiinţat şi o formaţie de fluieraşi copii care a luat denumirea de Cununiţa Munţilor. Şi ansamblul copiilor a fost îmbunătăţit cu un grup de dansatori care a fost condus prima dată de Adam Popa. De 10 ani el e condus de profesoara Felicia Pantelimon.

Toporaşul de aur şi frunza de argint obţinute în Polonia

Cu cele două formaţii Vartolomei Todeci a participat de-a lungul anilor la toate concursurile din ţară unde a obţinut peste tot numai locul I şi o singură dată locul II. „Noi valorificăm melodiile şi dansurile populare din Vaideeni. Ansamblul Mioriţa a interpretează şi valorifică melodii şi cântece păstoreşti, toate specifice păstorilor din această vatră de crescătorii de oi a Vaideeniului”, povesteşte profesorul.

El recunoaşte că ansamblul a contribuit prin activitatea lui şi la strângerea de relaţii de prietenie între locuitorii comunei Vaideeni cu cei ai satelor din mărginimea Sibiului. „Pe timpul războaielor oamenii din mărginimea Sibiului s-au refugiat în această zonă. Au rămas aici şi fiind oieri de meserie au continuat tradiţia. Străbunicii noştri au fost sibieni”, spune Todeci.

Ansamblul a participat la diferite concursuri internaţionale, la Zagre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele la Evaluarea Națională 2024, publicate miercuri. Vezi listele cu notele și mediile elevilor, pe județe

HotNews acum 6 minute
Rezultatele la Evaluarea Națională 2024 vor fi publicate în scurt timp de Ministerul Educației, pe site-ul evaluare.edu.ro. Atunci veți găsi mai jos în articol listele cu notele și mediile primite de elevi la Evaluarea Națională 2024. Ministerul Ed

Incendiu violent în București, la un grup de locuințe învecinate. Trei persoane au ajuns la spital, 26 au fost evacuate

Ziare.com acum o ora
Pompierii din Bucureşti au intervenit, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în Sectorul 2, la un grup de locuinţe învecinate. 26 de persoane au fost evacuate, cinci fiind asistate medical. Trei dintre ele

LIVE DE LA ORA 11:00 România, eliminată în „optimile” EURO 2024 de Olanda » Analizăm partida de la Munchen la GSP Live

Gazeta Sporturilor acum 16 minute
Alberto Boțoghină revine cu o nouă ediție GSP Live, azi, de la ora 11:00.

Primele rezultate ale Evaluării Naţionale, aşteptate miercuri / Când se depun contestaţiile

News.ro acum o ora
Ministerul Educaţiei va publica, meircuri, primele rezultate ale Evaluării Naţionale. Rezultatele finale vor fi afişate în 9 iulie. Peste 160.000 de elevi au fost înscişi în examen, dar mai mult de 7.000 dintre ei nu au susţinut probele. Primele rez

Lagarde: Turneul Eras al lui Taylor Swift nu este singurul care menţine inflaţia ridicată în zona euro

HotNews acum o ora
Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat marţi că Turneul Eras al lui Taylor Swift nu este singurul care menţine inflaţia ridicată în zona euro, transmite CNBC. Lagarde a spus că, deşi inflaţia serviciilor a rămas per

Trei oameni au murit și cinci au ajuns la spital, după un accident grav în Giurgiu

Ziare.com acum 45 minute
Trei bărbaţi şi-au pierdut viaţa şi alte cinci persoane au fost transportate la spitale din Capitală în urma unui accident între un autoturism şi o autoutilitară produs pe DN6, între localităţile Valea Plopilor şi Stâlpu. "ISU Giurgiu a fost solicit

VIDEO „Nu este necesar” un test congnitiv pentru Joe Biden, spune Casa Albă / „Are Alzheimer sau demență?”

HotNews acum 8 ore
Un test cognitiv „nu este necesar” pentru Joe Biden, a cărui stare de sănătate este un subiect intens discutat după dezbaterea electorală cu candidatul republican Donald Trump de săptămâna trecută, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Aproape 600 de cazuri noi de rujeolă în ultima săptămână. INSP a anunțat și un deces la un copil de 8 luni din Iași

Ziare.com acum 8 ore
În ultima săptămână, s-au înregistrat peste 580 de cazuri noi de rujeolă, numărul total depăşind 20.000, a anunțat Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Cele mai multe, peste 2.000, sunt în judeţul Braşov. În ultima săptămână s-a înregistr

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 8 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 8 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Vremea

București
acum

20°
mie.

18°/22°
joi

16°/28°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/27°
joi

19°/26°
vin.

21°/29°
sâm.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

16°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°