Vedeta a jucat ultima reprezentaţie cu câteva ore înainte să moară . În vârstă de 31 de ani, delfinul Mark a murit miercuri, la miezul nopţii, în braţele dresoarelor. Medicii spun că eroul care a încântat atâtea generaţii a fost răpus de un infarct. 1 iulie va fi o zi neagră în istoria Definariului Constanţa. La ora 23.45, Mark a eşuat singur pe buza bazinului şi a murit în braţele celor cu care şi-a petrecut 23 de ani din viaţă.
„Mark nu a avut niciun simptom. La 11.00 şi 15.00 şi-a susţinut în condiţii optime spectacolul. Noi îl vizitam din oră în oră. La un moment dat am observat că era puţin agitat. M-am alarmat atunci când nu a mai venit la punte, mi-am dat seama că i s-a întâmplat ceva. Am chemat medicul şi parcă a început să îşi revină“, a declarat Elisabeta Ungureanu, în vârstă de 58 de ani, una dintre dresoarele lui Mark.
„A vrut să moară în braţele noastre“
„Am venit în fugă la bazin, pe la ora 22.00 când colegele mi-au spus că lui Mark i s-a făcut din nou rău. Plutea la suprafaţa apei şi nu se mai scufunda. Am încercat să îl încurajăm, dar nu am reuşit. Leii de mare au stat lipiţi de gratii, l-au pupat şi l-au urmărit în permanenţă. După două ore s-a dus singur în colţul bazinului şi a rămas nemişcat. L-am ţinut toate trei în braţe. Scafandrul a vrut să îl tragă în bazin dar l-a împins cu coada. Avea ochii foarte trişti, se vedea că suferea. La 23.45, în urma unei hemoragii puternice pe gură, a murit. Să vezi bazinul gol, după atâta timp, este foarte dureros. Era mai mult decât copilul nostru“, a povestit dresoarea Georgeta Enciu, în vârstă de 52 de ani.
Un actor singuratic
A iubit spectacolul până în ultima clipă. Această atracţie pentru oameni l-a făcut să-şi urască semenii. Mark a fost un delfin singuratic. În vârstă de 31 de ani, el şi-a trăit 23 dintre aceştia în captivitate. Prins în