O seara tropicala la Bucuresti: e sambata si strazile, care stralucesc de soare desi se apropie seara, sunt aproape goale. Totusi, in apropierea Operei, se vede ceva animatie. Pe langa o mireasa si un mire care fac fotografii in parcul din fata, oameni imbracati elegant – dar nu numai ei – se strang pe scarile impunatoarei cladiri. Pare o seara ca oricare alta, dar pe spectatori ii asteapta inauntru cu totul altceva decat isi imagineaza ei. Coregraful francez Philippe Decoufle marturiseste ca, tehnic vorbind, e cel mai influentat de legenda americana a dansului, Merce Cunnigham, de la care a luat si lectii de video. Intalnirea dintre cei doi a dat roade spectaculoase: amprenta lui Decoufle a devenit usor de recunoscut – el nu face simpla coregrafie sau mai bine zis nu foloseste in desenul scenic pe care il creeaza numai trupurile dansatorilor, ci le combina pe acestea cu reflexiile lor, cu imaginea lor filmata, le pune intr-un dialog la limita realului, sfidand adesea capacitatea de intelegere a spectatorului. Folosind camere video ce filmeaza in direct sau modifica imaginea filmata – marind-o, micsorand-o, punand-o in perspectiva etc. –, Decoufle insala ochiul, dar numai pentru a bucura si a uimi si mai mult mintea si sufletul. E o coregrafie a iluziilor optice, care si-a dat masura mai intai in creatia sa "Unghi infidel" (cu o dansatoare insotita la fiecare miscare de doua replici ale imaginii ei, una marita, cealalta micsorata) si e reluata cu completari si adaugiri in "Sombreros", spectacol prezentat de Compania DCA-Philippe Decoufle, la invitatia Institutului Cultural Francez, in turneu la Bucuresti, in calduroasa zi de vara despre care va vorbeam la inceput.
Nu m-as aventura sa dau o definitie foarte stricta acestui spectacol – fiindca „Sombreros", scris pe afis "S-ombre-ros", pentru a sublinia ca accentul cade pe ombre/umbra, este o creatie extrem de
