Copiii săraci ai României sunt mai mulţi decât cei care au un viitor asigurat. Deşi nu îi vedem - nu mă refer la cerşetorii din reţelele organizate - ei există. Grav este că nimeni nu dă doi bani pe asta. 

Copilăria este alcătuită din vacanţe puse cap la cap, definite prin perioade în care copilul uită de teme şi face ce ştie el cel mai bine: se joacă sau zburdă pe maidan. Pentru unii dintre noi, care am avut o copilărie fără (mari) lipsuri, este greu de crezut că unii copii nu au vacanţă. Că din naştere nu au dreptul la ea. Realitatea TV a difuzat, miercuri seară, un reportaj care i-a avut drept protagonişti pe câţiva copii din judeţul Vaslui - unul dintre cele mai sărace dintre judeţele ţării, după cum ni s-a confirmat. Ei bine, realitatea dezvăluită de reporterii Realitatea a fost una destul de cruntă, greu de suportat pentru nişte oameni cu bun-simţ. Acei copii nu numai că nu văzuseră marea în viaţa lor, dar nici nu avuseseră vacanţă de când au trecut de etapa mersului „copăcel" şi au devenit buni de muncă. Pentru acei copii, cu faţa îmbujorată şi părul decolorat de soare, cuvântul „vacanţă" nu are niciun înţeles. Şi asta pentru că ştiu că unde se termină şcoala începe munca. Părinţii lor şi-ar fi dorit probabil şi ei să-şi lase copiii să-şi trăiască treptat vârstele vieţii. Ar fi vrut probabil şi ei ca urmaşii lor să nu încurce vârsta maturităţii cu vârsta copilăriei, însă doar au gândit şi s-au trezit imediat la realitate. Unde este sărăcie, copilul învaţă de mic lupta pentru supravieţuire, învaţă ce înseamnă să renunţe. Deşi n-ar trebui. Dar asta este societatea în care trăim. Poate suna banal sau ca un clişeu, însă nu este bine să ne învăţăm să considerăm clişee suferinţele celor care trăiesc lângă noi. Copiii din Vaslui munceau cu ziua, la sapă sau la păzit vitele, pentru a strânge bani de mâncare şi pentru a le mai rămâne ceva să-şi cumpere rechizite