Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacante in mijlocul unor copii flamanzi

Publicat in Ziua Constanta, vineri 3 iulie 2009 ·

Copiii săraci ai României sunt mai mulţi decât cei care au un viitor asigurat. Deşi nu îi vedem - nu mă refer la cerşetorii din reţelele organizate - ei există. Grav este că nimeni nu dă doi bani pe asta. 

Copilăria este alcătuită din vacanţe puse cap la cap, definite prin perioade în care copilul uită de teme şi face ce ştie el cel mai bine: se joacă sau zburdă pe maidan. Pentru unii dintre noi, care am avut o copilărie fără (mari) lipsuri, este greu de crezut că unii copii nu au vacanţă. Că din naştere nu au dreptul la ea. Realitatea TV a difuzat, miercuri seară, un reportaj care i-a avut drept protagonişti pe câţiva copii din judeţul Vaslui - unul dintre cele mai sărace dintre judeţele ţării, după cum ni s-a confirmat. Ei bine, realitatea dezvăluită de reporterii Realitatea a fost una destul de cruntă, greu de suportat pentru nişte oameni cu bun-simţ. Acei copii nu numai că nu văzuseră marea în viaţa lor, dar nici nu avuseseră vacanţă de când au trecut de etapa mersului „copăcel" şi au devenit buni de muncă. Pentru acei copii, cu faţa îmbujorată şi părul decolorat de soare, cuvântul „vacanţă" nu are niciun înţeles. Şi asta pentru că ştiu că unde se termină şcoala începe munca. Părinţii lor şi-ar fi dorit probabil şi ei să-şi lase copiii să-şi trăiască treptat vârstele vieţii. Ar fi vrut probabil şi ei ca urmaşii lor să nu încurce vârsta maturităţii cu vârsta copilăriei, însă doar au gândit şi s-au trezit imediat la realitate. Unde este sărăcie, copilul învaţă de mic lupta pentru supravieţuire, învaţă ce înseamnă să renunţe. Deşi n-ar trebui. Dar asta este societatea în care trăim. Poate suna banal sau ca un clişeu, însă nu este bine să ne învăţăm să considerăm clişee suferinţele celor care trăiesc lângă noi. Copiii din Vaslui munceau cu ziua, la sapă sau la păzit vitele, pentru a strânge bani de mâncare şi pentru a le mai rămâne ceva să-şi cumpere rechizite

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 18 minute
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Explozie în poligonul militar de la Goranu, din Vâlcea. Patru elevi militari și un ofițer au fost răniți

Libertatea acum 32 minute
Un ofițer MApN și patru elevi au fost răniți, în urma unei explozii care a avut loc joi într-un poligon militar din Vâlcea.

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum 40 minute
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Marius Tucă Show începe joi, 12 decembrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 30 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

ULTIMA ORĂ Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Românii pot plăti de astăzi facturile la utilităti la domiciliu, direct la poştaş, cu cardul bancar, în baza unui parteneriat între Poştă, CEC Bank şi Visa

Ziarul Financiar acum 4 ore
Poşta Română oferă de astăzi clientilor posibilitatea de a plăti facturile şi taxele cu cardul la domiciliu, direct la poştaş, oriunde în tară, în baza unui parteneriat cu CEC Bank şi Visa. Prin intermediul dispozitivelor mobile, poştaşii vor putea

Şoferul care a murit în timpul unei curse pe un bulevard din Ploieşti avusese permisul suspendat. El primise înapoi documentul după ce a depus contestaţie în instanţă - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Şoferul care marţi seară a murit, alături de un alt tânăr, după ce bolidul în care se afla s-a zdrobit de un copac şi de un stâlp, pe un bulevard din Ploieşti, în timpul unei întreceri cu un alt autoturism, avusese permisul de conducere suspendat pe

Grindeanu, după aderarea completă la Spațiul Schengen: "Timpii de staționare în frontiere se reduc cu 30 de minute pentru fiecare tren"

Ziare.com acum 3 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 12 decembrie, ce impact va avea aderarea completă în spațiul Schengen asupra transportului feroviar. România intră în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025, iar asta va reduce simț

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°