Săptămâna trecută, gestul fatal al lui Ionuţ Dinu, fiu de poliţist, a curmat tragic viaţa unei tinere: a împuşcat-o. În urma Alexandrei Iancu au rămas s-o jelească doi părinţi copleşiţi de durere, dar şi măcinaţi de îndoieli şi întrebări fără răspuns.
E linişte în casa roz de pe dreapta, din centrul satului Celaru. Ferestrele au amorţit închise, soarele a înţepenit şi el pe pereţi, în zâmbet trist. Doar pânza neagră, prinsă-n trandafiri şi întinsă până aproape de pământ, îşi tremură abia simţit cuvintele albe pictate cu vopsea: „Iancu Ioana Alexandra, decedată azi, 26.VI.2009, de ani 18. În veci nu te vom uita - părinţi, rude şi prieteni“.
La mesele rămase întinse de la pomană, doi oameni cerniţi privesc în gol. Parcă au trecut veacuri peste ei. Cu umerii aduşi, cu ochii încercănaţi şi traşi la faţă, soţii Iancu au îmbătrânit într-o săptămână cât alţii într-o viaţă. Abia şi-au îngropat copilul. Şi acum, când sutele de oameni veniţi să aducă fetei lor un ultim omagiu au plecat, liniştea casei îi împresoară, dezgolindu-le sufletele în care zac, chinuitoare, gânduri, întrebări, îndoieli, dureri sfâşietoare. „Nu pot să fac nimic... Nu ştiu ce să fac... Dacă-mi spunea cineva dinainte, făceam“, hohoteşte bărbatul sfârşit.
Alături, soţia îndoliată priveşte fix muşamaua albastră, incapabilă să schiţeze vreun gest, să articuleze un cuvânt. Între ei, un album de poze este tot ce le-a mai rămas din această viaţă.
Prietenia a adus-o în gazdă la familia Dinu
„Era cel mai bun copil pe care şi-l pot dori nişte părinţi“, reuşeşte să îngaime tatăl, oprindu-se îndelung la fiecare fotografie. Bebeluşul vesel, cel mai însemnat martor al nunţii soţilor Iancu, premianta cu coroniţă îmbrăţişată cu drag de învăţătoare, o reunine în familie în care fetiţa zâmbitoare atrage privirile tuturor, un bal mascat unde inocenţa şi zburdălnicia nu su
