Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oportunităţile trebuie exploatate la maximum

Publicat in Adevarul, vineri 3 iulie 2009 ·

Prin cele două companii ale sale, Mavi Prod şi IRUM Reghin, Mircea Oltean a reuşit să menţină şi chiar să dezvolte o afacere în care foarte puţini români s-au încumetat să intre în anii `90.În timp ce majoritatea companiilor industriale s-au închis, la Reghin se mai fabrică încă utilaje forestiere şi piese de schimb. Parcursul profesional al lui Mircea Oltean a fost unul comun cu al multor absolvenţi de Politehnică dinainte de 1990. Repartizat în 1985 la Întreprinderea de Utilaj Forestier şi Piese de Schimb(IUPS), a ocupat diverse poziţii, de la şef departament aprovizionare la şef de secţie.

După zece ani de muncă la IUPS, se decide să-şi înfiinţeze propria afacere în acelaşi domeniu de activitate. Odată cu deschiderea intervenită după 1990, are ocazia să viziteze şi chiar să lucreze în Germania.

„Am văzut ce înseamnă o piaţă liberă şi concurenţa. Am realizat că dacă doresc să depăşesc media, trebuia să mă privatizez“, explică Oltean pasul care l-a făcut în 1995, când a înfiinţat o altă firmă, tot la Reghin.Observase că exista la acel moment un segment de piaţă liber pentru utilaje forestiere şi alte utilaje de mari dimensiuni.

De la pierderi la profit, în şase luni

Evoluţia bună a Mavi Prod l-a ajutat ca în momentul în care pachetul majoritar de acţiuni al fostei IUPS, redenumită IRUM, a fost scos la vânzare, să liciteze pentru el. „În 1999 a fost momentul de cotitură, când am avut curajul să investesc o sumă mare pentru acele timpuri în IRUM“, povesteşte el.

Din cele trei milioane de mărci pe care le-a plătit atunci, peste două milioane le-a obţinut din credite bancare pentru a achita cota de 51% din acţiunile IRUM. Compania avea sute de angajaţi, iar halele ocupau 18 hectare de teren. Mircea Oltean recunoaşte că avea avantajul că îi erau cunoscute potenţialul uman din firmă şi piaţa pe care a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu puternic la vagonul unui tren cu zeci de călători, în Olt. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

HotNews acum 2 ore
Un vagon al unui tren în care se aflau circa 70 de călători a luat foc, luni, în zona localităţii Radomireşti, județul Olt. În urma incidentului, autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Pasagerii din vagon nu a fost răniți, aceştia fiind

Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent

Ziua Constanta acum 2 ore
Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent, în corespondență, din centrul decizional al Uniunii Europene de la Strasbourg și de la Bruxelles, informează RealitateaTV.net. Într-o perioadă cu tensiuni extreme, în care statul putred vr

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 5 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

IICCMER, denunț penal la adresa Dianei Iovanovici Șoșoacă pentru promovarea cultului dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță că a depus astăzi, 17.02.2025, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un denunț la adresa europarlamentarei Diana Iovanovici Șoșoacă, privin

Cine sunt câștigătorii de la premiile BAFTA. Sebastian Stan s-a numărat printre nominalizați

Cancan acum 2 ore
Surprize la premiile acordate de Academia britanică de film (BAFTA)! Printre cei prezenți s-a numărat și actorul român Sebastian Stan. Acesta a fost nominalizat la categoria „cel mai bun actor într-un rol principal” pentru filmul anti-Trump The Appr

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 3 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 3 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum 2 ore
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Percheziții la preotul Ciprian Mega, acuzat de legături cu Rusia și care își îndemna enoriașii să voteze cu Călin Georgescu. Este suspectat că și-a incendiat singur mașina

HotNews acum 5 ore
Polițiștii din Bihor fac percheziții la locuința preotului Ciprian Mega din Oradea și la apropiați ai acestuia, existând suspiciuni că acesta și-a incendiat autoturismul, la începutul lunii februarie, scrie Bihoreanul. În luna ianuarie, Episcopia Or

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°