Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu capul în nisip

Publicat in Vocea Brailei, vineri 3 iulie 2009 ·

De 20 de ani Brăila a fost vitregită de guvernele post-decembriste. Până în 2000, atitudinea guvernanţilor ar putea fi considerată justificată, câtă vreme pe timpul FSN şi PDSR, Brăila a votat cu Lungu şi PSM, fiind poreclită oraş roşu, iar apoi, în perioada CDR-PD, brăilenii au ales PDSR şi PRM.

Din 2000 încoace însă, atitudinea puterii de la Bucureşti nu mai are niciun fel de justificare. În 2000, PSD a câştigat tot la Brăila: locale, generale, prezidenţiale. Culmea, exact în acea perioadă, Guvernul Năstase i-a dat pe tavă Insula Mare a Brăilei lui Culiţă Tărâţă, fără măcar să-l informeze pe Viorel Balcan, care era ditai senatorul şi preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD la acea vreme. Tot în aceeaşi perioadă şi tot fără consultarea autorităţilor locale, acelaşi guvern a rupt 1.000 de hectare din teritoriul Brăilei şi le-a dat spre administrare Galaţiului. Care a fost atunci atitudinea primarului Anton Lungu, a preşedintelui CJ Aurel Simionescu şi a parlamentarilor, în frunte cu senatorul Balcan? Ciocu' mic!, aşa s-ar putea rezuma reacţia autorităţilor locale. A urmat perioada 2004 - 2008, când localele au fost câştigate de Alianţa PNL-PD. Am avut vreun beneficiu că liderul PNL, Constantin Cibu, a devenit primarul Brăilei? Am avut vreun beneficiu în acea perioadă că Cibu a primit-o cu braţele deschise pe Diana Tuşa, "pila" lui Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor şi finul lui Călin Popescu Tăriceanu, premierul României? Dimpotrivă! De pildă, portul a fost luat din administrarea CLM Brăila şi dat - unde altundeva? - în subordinea APDM Galaţi. Spunea liderul democrat Mircea Toader că asta va însemna investiţii în infrastructura portuară, adică va fi de bine pentru Brăila. Minciuni, bineînţeles. De departe însă, cea mai nedreaptă perioadă pentru Brăila a început după alegerile din 2008. În linie, PSD Brăila a câştigat primăria municipiului,

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 43 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum o ora
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 10 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

24°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°