Un pachet de obligaţiuni reprezentând 4,76% din titlurile listate la Bursă de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), tranzacţionate sub simbolul bursier IBRD09, au fost vândute în prima parte a şedinţei de vineri, pentru 25,1 milioane de lei (aproape 6 milioane de euro).Cele 25.000 de obligaţiuni au fost vândute la 1.007,44 lei/titlu, preţ cu 0,96% mai mare faţă de ultima cotaţie a acestor titluri, de 997,88 lei. Totodată, preţul este 0,74% mai mare d
Un pachet de obligaţiuni reprezentând 4,76% din titlurile listate la Bursă de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), tranzacţionate sub simbolul bursier IBRD09, au fost vândute în prima parte a şedinţei de vineri, pentru 25,1 milioane de lei (aproape 6 milioane de euro).
Cele 25.000 de obligaţiuni au fost vândute la 1.007,44 lei/titlu, preţ cu 0,96% mai mare faţă de ultima cotaţie a acestor titluri, de 997,88 lei. Totodată, preţul este 0,74% mai mare decât valoarea nominală a obligaţiunilor, de 1.000 de lei.
Banca Mondială, din care face parte BIRD, a lansat pe piaţa românească, în perioada 30 august - 12 septembrie 2006, o emisiune de obligaţiuni pe 3 ani denominate în monedă naţională, în valoare de 525 milioane de lei, cu o dobândă de 6,5% pe an. Scadenţa titlurilor va fi în luna septembrie.
Operaţiunea a presupus emiterea a 525.000 de obligaţiuni, cu o valoare nominală de 1.000 de lei. Emisiunea a fost suprasubscrisă în proporţie de 21%, investitorii locali cumpărând 77% din titluri.
SURSA: Mediafax