Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Aeroporturi izolate de lume

Publicat in Adevarul, vineri 3 iulie 2009 ·

Aeroporturile din Moldova oferă puţine servicii în comparaţie cu cele din vestul ţării, de unde se poate zbura spre aproape orice loc din lume.

Moldovenii sunt obligaţi să călătorească zeci de ore pentru a putea să se urce într-un avion cu destinaţie directă spre ţări din Europa. În timp ce locuitorii din vestul ţării pot oricând să apeleze la serviciile a numeroase companii aeriene, moldovenii nu pot alege decât câteva curse directe de la Bacău sau Iaşi pentru a ajunge peste hotare.

În acelaşi timp trebuie să piardă timpul în aeroporturi aşteptând legături aeriene. Cele trei aerogări din regiunea de nord-est a ţării par nişte halte în comparaţie cu aeroporturile din marile oraşe ale ţării. „Am venit de la Roma şi nu aveam nicio cursă directă. Am fost nevoită să vin prin Timişoara. Când am ajuns pe Aeroportul Iaşi mi s-a părut aerogara atât de mică şi de sinistră!”, a spus Mihaela Bunea, turist venit din Italia.

Jumătate de milion de pasageri

În cele trei aerogări din nord-estul ţării ajung anual în jur de jumătate de milion de pasageri, trafic redus în comparaţie cu alte aeroporturi din ţară. Practic, numai de la Cluj-Napoca, anul trecut, au trecut peste 750.000 de persoane, iar în 2009 este estimat un tranzit de 950.000 de călători. În schimb, opţiunile moldovenilor pentru a beneficia de servicii aeriene sunt limitate. Din nord-estul ţării călătorii pot pleca cu avionul de la Suceava, Bacău şi Iaşi, iar cele mai multe curse sunt cele interne, către Bucureşti şi Timişoara.

Autorităţile din cele trei judeţe se laudă cu proiecte de modernizare, dar numai la Bacău par că se vor concretiza. Conducerea Consiliului Judeţean Iaşi a anunţat recent că nici în acest an nu vor demara lucrările, deoarece nu poate obţine terenul necesar extinderii aerogării. Autorităţile sucevene şi botoşănene, care ar trebui să colaboreze pentru modernizarea aerogăr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 4 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 2 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 3 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Klaus Iohannis: Astăzi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, ne vom concentra pe decizia cu privire la funcţiile de conducere UE la nivel înalt şi pe adoptarea Agendei Strategice a Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, joi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, el afirmând că în cadrul şedinţei, se vor concentra pe decizia cu privire la funcţiile de conducere UE la nivel înalt şi pe adoptarea Agendei Strategice a U

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 2 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum o ora
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

La ce analize gratuite vor avea acces românii neasigurați. CNAS a anunțat modificări pentru mai multe boli grave

Ziare.com acum o ora
Românii neasigurați vor avea acces la analize gratuite pentru câteva boli grave. Femeile însărcinate vor beneficia și ele de o analiză importantă, chiar dacă nu au venituri. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat modificările la contract

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 2 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

UPDATE - Grav accident rutier între un camion şi un autoturism, în judeţul Bihor. Echipajele medicale au încercat resuscitarea unui bebeluş, fără rezultat, fiind declarat decesul/ Traficul pe DN 19E este blocat

News.ro acum 2 ore
Cinci persoane, între care un copil, au fost implicate într-un accident rutier produs, joi după-amiază, în judeţul Bihor, unde un autoturism şi un camion s-au ciocnit. Printre victime se numără un bebeluş de 10 luni, găsit în stop cardio-respirator,

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°