Nu cred că există pe planetă vreun colţişor unde numele lui Holden Caulfield, eroul lui J. D. Salinger, să fie necunoscut. Romanul The Cacher in the Rye ("De veghe în lanul de secară"), apărut în 1951, a fost tradus în toate limbile pământului, fiind, decenii la rând, lectura preferată a milioane de adolescenţi. Spiritul rebel, refuzul violent al unei societăţi "phony", setea de libertate (fie ea şi una controlată), aspiraţiile nobile au fost prizate cu nesaţ la vârsta marilor elanuri, dar şi după. În România, De veghe în lanul de secară stă şi astăzi sub zodia fastă a best-seller-ului. Chiar şi la a doua traducere, realizată de Cristian Ionescu (prima, din anii '60, datorată Catincăi Ralea şi lui Lucian Bratu, se cam ponosise la nivelul limbajului "dă cartier" intens folosit de autor), rămâne, săptămână de săptămână, pe lista celor mai vândute cărţi ale Editurii Polirom.

Deşi face parte dintre lecturile obligatorii recomandate în liceele şi universităţile americane (nu lipseşte nici din faimosul "canon occidental" al lui Harold Bloom), pe piaţa literară americană tribulaţiile cât se poate de terestre ale lui Holden Caulfield într-un New York neprietenos, populat cu personaje dubioase, au fost abandonate în favoarea aventurilor extra-senzoriale ale mai recentei celebrităţi Harry Potter. Schimbare de vremuri, schimbare de mentalitate. Dar nu numai atât. Ce mai are în comun generaţia adolescenţilor de acum şaizeci de ani cu generaţia actuală, născută cu telecomanda televizorului în mână, trecută prin epoca jocurilor Nintendo, iar acum invitată să-şi creeze pe computer propriile poveşti îmbibate în violenţă, limbaj primitiv şi intens irigate de hormoni în stare pură.

Dincolo de "spiritul vremii", problema perisabilităţii miturilor culturale trebuie să ne preocupe. Ştiam încă de-acum vreo zece ani că perplexităţile ambalate într-un slang ne