După succesul lui Gabriel Voicu de la Grand Prix-ul de la cap Aurora, un alt reprezentant al clubului brăilean de şah Orizont 64, Daniel Marţian, s-a remarcat, de data aceasta, în cadrul unui turneu de seniori.
Vicecampionul naţional şcolar din 2008, care încă este junior, a avut o prestaţie foarte bună la Trofeul Litoralului, în urma căreia a realizat 5 puncte, din trei victorii şi două remize, din 11 partide disputate, un succes care i-a adus un bonus de 125 de puncte ELO, care în acest moment îl situează între primii trei jucători din Brăila.
Turneul internaţional s-a derulat în perioada, 18-28 iunie la Constanţa şi a reunit la start 178 de şahişti din ţări cu tradiţie în sportul minţii precum Anglia, Rusia, Ucraina, Germania, Republica Moldova şi România.
"Marţian a obţinut un rezultat foarte bun şi a reuşit să treacă de pragul de 2000 de puncte ELO, după turneul de la Constanţa. El a făcut un salt mare în ierarhia şahiştilor brăileni şi sunt convins că va avea un cuvânt de spus la Campionatul judeţean de şah pentru seniori din acest an" a declarat Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64. După succesul lui Gabriel Voicu de la Grand Prix-ul de la cap Aurora, un alt reprezentant al clubului brăilean de şah Orizont 64, Daniel Marţian, s-a remarcat, de data aceasta, în cadrul unui turneu de seniori.
Vicecampionul naţional şcolar din 2008, care încă este junior, a avut o prestaţie foarte bună la Trofeul Litoralului, în urma căreia a realizat 5 puncte, din trei victorii şi două remize, din 11 partide disputate, un succes care i-a adus un bonus de 125 de puncte ELO, care în acest moment îl situează între primii trei jucători din Brăila.
Turneul internaţional s-a derulat în perioada, 18-28 iunie la Constanţa şi a reunit la start 178 de şahişti din ţări cu tradiţie în sportul minţii precum Anglia, Rusia, Ucraina, Germania, Republi