Octavian Bellu s-a delimitat ieri pentru prima oara de ministrul Monica Iacob Ridzi, declaratiile sale din timpul audierilor din "comisia Ridzi" lasand sa se inteleaga ca isi pregateste retragerea din MTS.
Fostul mare antrenor, care acum raspunde, teoretic, de sportul romanesc, fiind seful Departamentului Sport din Ministerul Tineretului si Sportului, a lasat sa se inteleaga ca vrea sa se retraga. "Am ramas in aceasta structura cu dorinta expresa de a sprijini sportul. Se pare ca sunt din ce in ce mai aproape de a considera ca dorinta, speranta mea, nu prea isi gaseste exprimare in realitate", a spus Bellu in fata deputatilor din comisia de ancheta a evenimentelor organizate de MTS de Ziua Tineretului. "V-o spun ca om de sport, fost antrenor: sportul romanesc este la terapie intensiva. Sunt mari probleme create de schimbari de esenta pe care le cunoasteti, cum ar fi descentralizarea, schimbarea directorilor, la cluburi, la complexuri, probleme financiare, recesiune, nu sunt bani, federatiiile nu pot sa nu participe la campionatele modiale, la campionate europene", a adaugat Bellu.
El a aratat ca 2009 este an preolimpic, in 2010 urmand sa aiba loc Jocurile Olimpice de iarna de la Vancouver, si a dat de inteles ca atributiunile sale in MTS, respectiv rentele viagere, indemnizatiile de merit si certificatele de identitate sportiva, nu ii dau posibilitatea de a se ocupa indeaproape de dorinta sa de a sprijini sportul. "Deci va promit ca, fiind convins de faptul ca sperantele mele nu se materializeaza asa cum credeam, va promit ca voi actiona in consecinta in ceea ce ma priveste. Eu nu tin de scaun. In momentul in care simti ca esti obiect de decor, mai bine te duci si te apropii de ceea ce stii sa faci mai bine."
Octavian Bellu crede ca lucrurile nu s-au asezat asa cum trebuie la nou-reinfiintatul minister, iar activitatea "ramurii