După un deceniu şi jumătate de la ultima ei apariţie pe scenele bucureştene, soprana Angela Gheorghiu revine într-un context cu totul inedit pentru evoluţiile obişnuite ale vedetei. în urmă cu cincisprezece ani se afla într-o fulminantă ascensiune. Acum, la vârsta deplinei maturităţi, se situează la zenitul unei strălucite cariere marcate de avatarurile unor situaţii care alimentează interesul, chiar curiozitatea, unui larg public internaţional.
Un diamant într-o montură de nestemate! Aceasta a fost imaginea pe care mi-a sugerat-o spectacolul găzduit zilele trecute de Sala Mare a Teatrului Naţional. Prilejul? Inaugurarea pianului de concert. Ion Caramitru a fost amfitrionul. Angela Gheorghiu şi Dan Grigore au fost muzicienii protagonişti. Invitaţii lor au fost actorii Radu Beligan, Horaţiu Mălăele, Victor Rebengiuc, pianiştii Johnny Răducanu şi Mihai Ungureanu, violonistul Florin Croitoru.
În mod cert, Angela Gheorghiu a fost aşteptată cu enorm interes. Promisiuni anterioare au fost în mai multe rânduri amânate. Ecourile spectacolelor ei, susţinute pe diferitele meridiane ale muzicii, în marile case de operă, au mărit aşteptarea melomanilor. Desigur, sonoritatea Sălii Mari a TNB - amplificarea inegală - nu este cea mai potrivită pentru a observa calităţile unei voci de o asemenea calitate; un veritabil tezaur al culorilor timbrale susţinute de un impresionant talent dramatic, de o cuceritoare prezenţă scenică. Am avut şansa de a dispune de audiţia directă, nemediată de tehnica de amplificare. Cele trei apariţii scenice, excelent plasate în economia spectacolului, au etalat zone stilistice diferite, deşi dominatoare rămâne tipul de vocalitate propriu şcolii italiene. Aria Vissi d'arte a reprezentat momentul suprem al apariţiei Angelei Gheorghiu. Maestrul Ion Caramitru ne-a reamintit că a fost scrisă de Giacomo Puccini în urmă cu o sută d