* acuză primarul Aurel Simionescu * refuzând să aloce fonduri pentru unele cheltuieli, Guvernul forţează practic primăriile şi CJ-urile să facă rost de bani pentru a susţine unele activităţi care nu intră în competenţa lor * astfel, autorităţile locale se văd forţate să taie din banii alocaţi pentru problemele comunităţilor pe care le conduc
Primarul Aurel Simionescu este din ce în ce mai nemulţumit de atitudinea guvernului şi implicit a propriului partid, faţă de autorităţile locale. Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, acesta s-a arătat de părere că nu este normal ca Guvernul să forţeze autorităţile locale să găsească măsuri financiare în locul lui şi pentru probleme care nu ţin de ele: "După ce că e criză, se pun tensiuni de diverse forme asupra bugetului, toţi vor să primească cât mai mult, fie sub formă de scutiri, fie sub formă de subvenţii sau ajutoare.
Miercuri am avut o discuţie la Bucureşti pe tema asta şi m-am cam supărat. Guvernul se comportă cu noi de parcă la Brăila am încasa taxe şi impozite din Germania sau Franţa. Toţi de la centru ne zic să ne descurcăm singuri şi pentru timbrele de la judecătorii, şi pentru benzina poliţiei, şi pentru spaţii pentru unele instituţii ale statului. Dar ar trebui să realizeze că suntem într-o asemenea situaţie financiară în care noi, cei din teritoriu, trebuie să ne stabilim clar priorităţile noastre, pentru că şi noi avem probleme cu persoanele cu dizabilităţi, multe probleme sociale, pe care e firesc să le susţinem. Dar dacă ne apucăm să susţinem noi financiar instituţii ale statului care nu intră în competenţa noastră, atunci e normal că ar trebui să tăiem din altă parte.. De unde? Păi de la social, de la învăţământ, de la cei cu dizabilităţi, pentru timbre şi benzină... Nu e normal aşa ceva", a comentat vizibil deranjat primarul. Simionescu a mai adăugat că înţelege strategia Guvernului, de a se spă