Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Previziunea d-nei Toltea

Publicat in Romania Literara, vineri 3 iulie 2009 ·

Când eram în liceu am avut o profesoară de istorie pe care o chema Toltea. Doamna Toltea, de fapt. Niciodată nu i-am ştiut celălalt nume. Nu avea nevoie de un al doilea nume. Era o persoană extrem de sobră şi posomorâtă, cu părul complet alb, tuns scurt şi cu bluza încheiată până-n gât. Recunosc că la vremea aceea aveam un uşor dispreţ faţă de seriozitatea ei şi eram indignată, aşa cum eram în general, de toate persoanele incapabile de discuţii particulare. Cunoşteam o sumă de oameni care erau în stare să povestească zile în şir despre cărţile din bibliotecă, dar care se simţeau imediat insultaţi dacă-i întrebam care e prăjitura lor preferată. Pe la începutul liceului, mă duceam duminica la Universitate să mă întâlnesc cu Simina Noica şi ţin minte că o perioadă destul de lungă m-am chinuit, fără succes, s-o fac să iasă măcar accidental din sintaxa lui De Bello Gallico. Cred că ea a fost cea mai inaccesibilă şi convenţională fiinţă pe care am cunoscut-o, iar când a dispărut, căci într-o zi a dispărut fără să lase vreo adresă, mi-am închipuit că şi asta făcea parte din programul ei de evaziune dialogică. În fine, coboram Copoul spre Universitate să ascult conferinţe, care pe vremea aia erau destul de multe, ieşite din minţile strălucite ale unor cărturari care păreau închişi pe dinăuntru cu cinci sute de lacăte, iar, printre ei, mi-i aduc aminte pe Nicolae Baran, Maria Marinescu Himu, Cicerone Poghirc, care era şi preferatul meu, şi pe venerabilul Petru Caraman, singurul disponibil şi interesat să stea de vorbă şi tocmai de aceea luat peste picior de toată lumea. Prin urmare aveam deja experienţe bune în ceea ce privea tăcerea betonată din jurul meu şi de aceea, cu D-na Toltea nici n-am făcut mari eforturi s-o scot din discursul ei care era întotdeauna didactic şi colat pe câteva obsesii, între care Bosnia şi Herţegovina, Fraţii Asan şi legionarii care au lăsat st

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost emis mesaj RO ALERT! Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit din Sectorul 6 al Capitalei (FOTO)

Ziua Constanta acum 39 minute
Pompeirii din București intervin pentru stingerea unui incendiu ce s-a produs la un spațiu de depozitare, situat pe strada Preciziei, Sector 6, București. Incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări foarte mari de fum la nivelul unui depo

Cine este Ionuț Dumitru, primul consilier onorific al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Economistul Ionuț Dumitru a fost unul dintre numele vehiculate în spațiul public, săptămânile trecute, pentru funcția de premier. Potrivit Digi24, era considerat o „propunere surpriză” de premier tehnocrat, luată în calcul de președintele Nicușor Da

O vilă istorică de la RA-APPS a fost închiriată unui privat. Bolojan, indignat: „Nesimţirea e mare în multe locuri”

Adevarul acum 43 minute
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, 27 iunie, că există o vilă de protocol veche, pe Șoseaua Kiseleff din București, care aparține Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS), dar care a fost închiriată unui pr

Curtea Supremă a SUA limitează posibilităţile judecătorilor de a bloca deciziile guvernului

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea Supremă a Statelor Unite a limitat vineri puterile judecătorilor de a bloca la nivel naţional deciziile guvernului federal de la Washington pe care le consideră ilegale, transmite AFP, citată

A murit actrița Teatrului Nottara Anca Bejenaru

Mediafax acum 28 minute
„Prezență și personalitate distinsă, actrița Anca Bejenaru a însuflețit scena Teatrului Nottara mai bine de 40 de ani. Un om liber, dedicat, pasionat de teatru și de frumos. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, scriu reprezentanții UNITER. Cei care d

Ilie Bolojan, despre programul RABLA: „Nu mai avem capacitatea să susținem toate programele din bugetul de stat”

Gandul acum 55 minute
Ilie Bolojan a precizat referitor la programul RABLA, în cadrul unei conferințe de presă, că, momentan, „nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui program”. „Nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui

VIDEO Ilie Bolojan spune că bursele elevilor au înregistrat o „creștere imensă” în trei ani: „Gândiți-vă că plătim un miliard de euro aproape”

HotNews acum 4 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă după ședința de guvern, că „trebuie reconfigurat” ceea ce ține de pachetul de burse pentru elevi, despre care spune că „a plecat acum trei ani de zile de la 188 de milioane d

Premierul Ilie Bolojan a anunțat cine este primul său consilier onorific. „Un economist consacrat, care sper să fie un sprijin important”

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, într-o conferință de presă susținută la finalul ședinței de guvern, că l-a numit pe Ionuț Dumitru în funcția de consilier onorific. „Primul meu consilier onorific care va fi numit de azi este domnul Ionuț Dumitru, u

Transgaz a semnat un Memorandum de Înţelegere cu JP Srbijagas din Serbia pentru construirea interconectării reţelelor de gaze dintre România şi Serbia

News.ro acum o ora
Transportatorul naţional de gaze Transgaz a semnat, vineri, un Memorandum de Înţelegere cu JP Srbijagas din Serbia, la sediul Reprezentanţei Transgaz din Bucureşti, pentru interconectarea Sistemului Naţional de Transport gaze naturale din România cu

Nou cod roșu de vreme severă! Grindină și averse torențiale în județul Bacău. Iată zonele vizate

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o averizare de tip nowcasting pentru județul Bacău de cod roșu de grindină de mari dimensiuni, averse torențiale și frecvente descărcări electrice pentru astăi, 27 iunie 2025, între orele 16.00 și 17.00

Vremea

București
acum

31°
vin.

20°/34°
sâm.

20°/29°
dum.

17°/30°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

21°
vin.

17°/33°
sâm.

18°/24°
dum.

16°/28°
lun.

18°/26°
Constanta
acum

26°
vin.

21°/29°
sâm.

20°/25°
dum.

18°/27°
lun.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

16°/28°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

24°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/29°
dum.

18°/34°
lun.

20°/35°