Sistemul de vize introdus pentru cetatenii romani de autoritatile din Moldova se dovedeste a fi o masura luata in pripa, cu multe scapari practice si care poate fi ocolita relativ usor. Oficial, nici un roman nu poate intra in republica de peste Prut daca nu prezinta la frontiera o invitatie scrisa, semnata de un functionar de la Ministerul Afacerilor Interne din aceasta tara, si nu dovedeste ca are in cont cel putin 2.000 de RON. Conditii aberante sunt puse chiar si celor care vor doar sa treaca prin Moldova, in drum spre Ucraina sau Rusia. Reporterii incognito ai Romaniei libere au constatat insa ca aceste reguli nu se aplica unitar, la toate reprezentantele diplomatice ale Moldovei.
Daca la Consulatul din Bucuresti jurnalistii nu au gasit nici un pic de intelegere din partea functionarilor, consulul moldovean de la Odessa le-a dat rapid o viza de tranzit pe care ar fi putut sa o foloseasca timp de o luna. Mai mult, diplomatul nu le-a cerut reporterilor decat pasapoartele, fara sa mai fie preocupat de restul actelor necesare. O alta metoda de a intra usor in Moldova este prin Transnistria, republica nerecunoscuta international, aflata intre Moldova si Ucraina.
In fine, cei care vor sa ajunga la Chisinau, dar nu se grabesc, mai au la indemana o varianta: pot solicita ajutorul unui cetatean moldovean care in schimbul unui comision rezonabil se ocupa de intocmirea actelor necesare obtinerii vizei.
Autoritatile moldovene au introdus mai multe conditii romanilor pentru a le limita accesul in tara, mai ales ca luna aceasta vor avea loc alegeri parlamentare anticipate. Chiar si pentru a obtine o viza de tranzit prin Republica Moldova, un roman trebuie sa prezinte documente dintre cele mai absurde. Astfel, el trebuie sa detina o invitatie scrisa din partea unei persoane din tara de destinatie (de exemplu, Ucraina) in cazul in care calator