Una dintre cele mai căutate secţii ale şcolii este cea de educaţie artistică şi estetică.
Pentru a urma cursurile Şcolii de Arte, candidaţii trebuie să aibă vârsta minimă de 7 ani. Cei care vor să urmeze Şcoala Populară de Arte pot opta pentru discipline variate, grupate pe trei secţii importante: muzicală, coregrafică şi cea de arte vizuale. Elevii pot lua lecţii de pian, orgă, canto, vioară, chitară, clarinet, saxofon, acordeon, trompetă, ţambal sau contrabas.
Printre altele, în timpul orelor de studii, cursanţii primesc informaţii despre genurile muzicale sau istoria şi teoria artei. „Instrumente precum fluierul, tilinca, cimpoiul, ocarina pot fi studiate în cadrul aceleiaşi catedre”, a spus profesorul Ghiocel Florin Cioltan. În cadrul secţiei de coregrafie se studiază dansul popular, dansul modern şi cel de de societate, iar artele vizuale studiază pictura, arta decorativă, grafica, arta video, fotografia, filmul şi chiar benzile desenate.
„Cred că este foarte bine ca un copil să înveţe să cânte la un instrument, decât să meargă la un liceu troretic“, ne-a declarat Nicola Sebastian, părinte. Elevii Şcolii de Arte au avut numeroase participări la diferite expoziţii şi saloane artistice, la spectacole şi festivaluri, naţionale şi internaţionale.