Uniunea Europeană intenţionează să interzică accesul unor membri ai guvernului iranian în spaţiul comunitar, drept replică la măsurile luate de regimul de le Teheran împotriva opozanţiei, relatează cotidianul Financial Times Deutschland. Citiţi şi:
În mai, comerţul cu amănuntul din România a scăzut de patru ori faţă de media din UE
Propunerea ar putea fi luată în calcul de diplomaţi de rang inalt din 27 de state europene membre în cadrul întrevederii ce va avea loc joi, la Stockholm, potrivit sursei citate de AFP .
O astfel de decizie urmează să fie luată săptămâna viitoare de către Uniunea Europeană.
Potrivit diplomaţilor, nu sunt prea multe şanse ca această propunere să fie aprobată întrucât "un număr semnificativ" dintre statele membre consideră această măsură ca fiind prea radicală.
Cu toate acestea, nu ar fi prima oara cand oficialii europeni recurg la astfel de măsuri. UE a mai interzis accesul pe teritoriul său unor membri ai executivului din Belarus.
În prezent, oficialii europeni examinează propunerea Marii Britanii, care vrea să recheme ambasadorii din Iran, dacă angajatii ambasadei Marii Britanii la Teheran nu vor fi eliberaţi.