* a declarat, ieri, primarul Aurel Simionescu * în momentul de faţă, firma grecească mai are de asfaltat două artere importante, dar şi de finalizat câteva străzi din Chercea, asfaltate pe jumătate sau lăsate fără capace de canalizare
În ciuda faptului că deja au făcut demersuri pentru disponibilizarea colectivă a angajaţilor, primarul Aurel Simionescu dă asigurări că grecii de la "Athena" nu vor pleca din Brăila până nu îşi vor termina treaba. Potrivit primarului, "Athena" mai are doar de asfaltat câteva tronsoane de străzi, pe Comuna din Paris şi pe Şos. Focşani. Simionescu a precizat, ieri, în cadrul conferinţei de presă săptămânale că, fiind vorba despre operaţiunea finală, cea de asfaltare, firma grecească a cooptat firme specializate, cum ar fi ADP Constanţa sau "Tancrad" Galaţi.
"Depinde acum de aceste firme felul cum se derulează lucrările. Le avertizez că dacă ne confruntăm iar cu întârzieri interminabile, s-ar putea să nu mai prindă niciun contract la Brăila", a declarat primarul, exprimându-şi speranţa că într-o lună, cel mult, treaba va fi terminată.
În stilu-i caracteristic, "Athena" mai are câteva restanţe în cartierul Chercea, în afară de ce se întâmplă pe Str. Comuna din Paris sau Şos. Focşani. Pe Str. Fundătura Niculescu Basu, de exemplu, s-a turnat un prim strat de asfalt, acum vreo două luni, însă nu s-a aplicat şi stratul de uzură, ca să fie treaba isprăvită. Mai mult, pe aceeaşi stradă, una dintre gurile de canalizare a fost lăsată fără capac, nefiind semnalizată în niciun fel, astfel încât constituie o adevărată capcană pentru maşini, dar şi pentru pietonii care trec noaptea prin zonă, fără să cunoască problema. Primarul Aurel Simionescu i-a declarat reporterului nostru că şi aceste deficienţe se vor remedia, înainte ca "Athena" să-şi strângă lucrurile şi să plece definitiv din Brăila. "Prioritar este acum ce se întâmplă pe