Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câinii salvatori se întrec la Craiova

Publicat in Adevarul, vineri 3 iulie 2009 ·

Campionatul Mondial IRO al Câinilor de Salvare se desfăşoară zilele acestea, pentru prima dată în Europa de Est.La concurs au fost înscrişi 76 de câini din 13 ţări, antrenaţi special pentru salvarea victimelor în situaţii de urgenţă. Probele de concurs au început ieri şi se vor încheia mâine. Click AICI pentru FOTOGALERIE! „Aceste probe le testează capacitatea de a face faţă efortului fizic şi stresului şi de a se adapta în orice fel de situaţie. Ei trebuie să demonstreze că au reacţii normale atunci când intervin în situaţii de urgenţă”, a explicat Liviu Ionescu, şeful Centrului de Educare Canină România (CEdC) şi managerul campionatului.

Echipele câini-conducători se vor întrece în patru probe de concurs: obedienţă şi dexteritate, căutare a victimei sub dărâmături, luarea urmei şi salvarea din apă. Participanţii sunt din Cehia, Slovenia, Ungaria, Germania, Austria, Belgia, Elveţia, Spania, Franţa, Finlanda, Croaţia, Japonia şi Suedia. Din România nu participă nicio echipă, pentru că este ţara organizatoare.

Salvatorii de vieţi omeneşti

Cele  mai bune echipe de câini salvatori aflate sub patronajul IRO (International Rescue Dog Organisation – Federaţia Mondială a Câinilor de Salvare) au şansa să dovedească la Craiova că pot să intervină în orice situaţie de urgenţă.

Jurizarea va fi în sarcina arbitrilor de specialitate, cotaţi printre cei mai buni din lume în acest domeniu.

„IRO este o organiza­ţie care funcţionează ca o umbrelă pentru toate celelalte organizaţii internaţionale. Îşi propune să arbitreze câini antrenaţi pentru a salva vieţi omeneşti. La Craiova aţi făcut o treabă excelentă”, a declarat dr. Wolfgang Zorner, preşedintele IRO.

Printre concurenţi se află şi echipa elveţiană câştigătoare a Campionatului Mondial 2008, care a avut loc în Croaţia. „Vom participa la competiţie cu c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Goldman Sachs a primit o lovitură de 900 de milioane de dolari

Mediafax acum 4 ore
Goldman Sachs a primit o lovitură de 900 de milioane de dolari cu investiţia în Northvolt. Colosul american de investiţii este al doilea cel mai mare acţionar al producătorului suedez de baterii care a depus în această săptămână cererea de faliment,

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°