Invitat: Martin Page
Povestea publicării lui Page în România începe aşa: într-un teanc de cărţi primite din toată Europa era şi micul roman Comment je suis devenu stupide, publicat la o editură pe care o remarcasem mai demult, din cauza numelui ei autoironic, Le Dilettante. Aveam să constat mai târziu un ton comun al cărţilor de aici: romane scrise în genere de tineri, nonconformiste, dar nu agresive, nu acuzându-i pe ceilalţi ca să se evidenţieze pe sine, construite pe idei proaspete. Am citit deci povestea semnată de un nume predestinat, parcă, să fie legat de hârtie (page=pagină), şi mi-a plăcut. Era traversată de un umor reconfortant şi totodată de o tristeţe de calitate. Îmi amintesc că le-am povestit colegilor mei Vlad Russo şi Vlad Zografi subiectul, le-am vorbit despre atuurile cărţii şi le-am cerut părerea: era un nume nou şi putea fi riscant. M-au încurajat, astfel că M-am hotărât să devin prost a apărut în colecţia "Cartea de pe noptieră", şi a ajuns curând unul dintre cele mai vândute titluri ale seriei. Acum, la al treilea roman publicat de Page în această colecţie, O poveste de dragoste, poate, şi la a doua vizită în România, m-am hotărât să-i iau un interviu pentru cititorii familiarizaţi cu felul lui de-a scrie. Pe scurt, e vorba de cărţi care pornesc de la o idee ingenioasă, creând o intrigă cvasipoliţistă, un suspans discret, rezolvate poetic, nu aventuros. Un personaj tânăr, inadaptat, dar blând, gentil şi multe detalii de viaţă cotidiană din Parisul zilelor noastre. Dintre cele care mi-au plăcut cel mai mult în ultima carte pomenesc doar unul: din coşul plin al celor care stau la coadă la supermarketuri poţi afla totul despre intimitatea lor (dacă sunt singuri sau dacă au o familie numeroasă, ce vârste au, ce gusturi culinare, ce gel de duş folosesc şi câte altele). A sta la coadă şi a privi, din plictiseală, în coşul din apropi
