Pasiunea optezecistă pentru modelul poetic american, sau cea douămiistă pentru modelul german şi britanic are încă în România o serioasă concurenţă în "adăparea" la romanitate. Într-un fel, e plăcut să vezi că mai există poeţi pe care îi interesează clasicismul latin şi grec şi care se plasează într-un "cartier de est" ce nu igoră poezia franceză, iberică, latino-americană. Pentru a ilustra această direcţie - pe care o consider elegantă şi discretă - voi cita poeme din Ion Maria, absolvent de latină, Sânziana Mureşeanu, fascinată de Mediterana, Ion Al. Lupu, călător în spaţii sud-americane.

Ion Maria, absolvent al Facultăţii de Litere şi Istorie din Craiova cu specialitatea istorie şi latină, profesor în Craiova, a publicat patru volume de versuri începând cu anul 2002, cel mai recent fiind Povestiri din cartierul de est. Gheorghe Grigurcu îi remarcă în prefaţă "serafismul în contrast frapant cu textele hiperrealiste": "e ca şi cum un porumbel alb s-ar aşeza pe o pubelă într-o zonă dintre blocuri". Deşi decorul e al unui "cartier muncitoresc" cu o "aură neagră de gunoaie", (pe care poetul declară totuşi că îl iubeşte "aşa cum poţi uneori iubi o femeie urâtă"), volumul subliniază în principal o metaforă geopolitică: un teritoriu la "margine de lume", unde oamenii au devenit beton şi ziare, unde sunt deştepţi până şi şobolanii, ("dar nici ei nu mai citesc poezie"), unde până şi "câinii ori pisicile fac politică", "numai gunoaielor nu le pasă cine este prim ministru ori preşedinte", unde poetul e singurul care mai caută "un drum către shambala/ un drum pe care nimeni nu îl caută/ neavând puterea să dea gunoaiele la o parte". La o lectură superficială, atmosfera sumbră, puzderia de fiinţe mărunte - neputincioase sau hidoase - populând o lume "de beton şi spaimă", sugerează închisoarea (am avut parcă înaintea ochilor acea gravură de Van Gogh cu deţinuţi