Săptămâna trecută, un comunicat emis de Coaliţia pentru o guvernare curată şi mai tânărul Centru Român pentru Politici Europene, reprezentând deci un segment autentic şi semnificativ al societăţii civile, cerea imperativ „demiterea urgentă” a miniştrilor Monica Iacob Ridzi şi Elena Udrea, în urma acuzaţiilor din presă privin „distribuţia preferenţială a publicităţii de stat în schimbul unui tratament favorabil în mass-media”.
Poate pentru că trusturile media private care s-au prostituat realizând ştiri şi reportaje comandate pe bani publici nu aveau niciun interes să facă prea multă vâlvă în jurul acestor practici, acest document a fost prea puţin mediatizat, şi nici excelenta anchetă a lui Dan Tăpălagă de pe HotNews nu a avut ecou.
De acolo aflam că emisiunile de promovare a diferitelor destinaţii de vacanţă nu erau rodul jurnalismului autonom, ci comenzi de la Ministerul Turismului. Probabil că nu întâmplător erau ele însoţite de difuzarea unor non-ştiri despre ministrul Elena Udrea - cu traista pe umăr călărind o bicicletă la Constanţa, în port popular la Bârsana, în pantaloni pescăreşti la Sulina sau jucând tenis la Paris. Aspecte de substanţă, care afectează direct viaţa românilor, nu-i aşa?
Dacă societatea civilă şi UE au protestat pe vremea guvernului Năstase faţă de acordarea discreţionară a unor contracte de publicitate din bani publici unor televiziuni şi ziare favorabile PSD a fost tocmai pentru că aceste practici distorsionează realitatea şi viciază spaţiul public.
În loc de reportaje obiective despre probleme reale, cum ar fi starea infrastructurii, poluarea zonelor turistice, excesele inspectorilor sau respectarea drepturilor nefumătorilor în unităţile turistice (inexistentă, vă asigur) - ni se servesc compoziţii lirice despre frumuseţile patriei.
Şi în loc de investigaţii privind rostul ş
