Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alte cinci cazuri de gripă A/H1N1

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 3 iulie 2009 ·

Specialiştii Centrului de supraveghere a bolilor transmisibile au anunţat depistarea a cinci noi cazuri de gripă A/H1N1, la Iaşi, în urma investigaţiilor epidemiologice şi de laborator. Patru dintre persoanele infectate fac parte din grupul de cetăţeni englezi, care a venit, în urmă cu o săptămînă, la Iaşi, pentru a participa la un proiect social, iar cel de-al cincilea este un copil din Centrul de plasament. Toţi sînt contacţi ai celor două persoane care au fost depistate, ieri, cu virusul A/H1N1. În prezent, cei cinci pacienţi sînt transferaţi din Centrul de plasament la Institutul de Boli Infecţioase din Iaşi, pentru aplicarea măsurilor terapeutice necesare. Starea de sănătate a acestora este bună. Autorităţile sanitare continuă supravegherea epidemiologică a celorlalţi contacţi. Numărul cazurilor de infectare cu virusul gripal A/H1N1, înregistrate pe teritoriul României, se ridică la 33. Reprezentanţii Ambasadei britanice la Bucureşti au transmis, ieri, în urma unei solicitări, că s-a luat legătura cu grupul de profesori şi elevi de la Iaşi în rîndurile cărora au fost confirmate cazuri de infectări cu virusul A/H1N1 şi cu şcolile acestora din Marea Britanie, oferind sprijin. “Sîntem la curent cu faptul că doi cetăţeni britanici au fost internaţi în spital fiind diagnosticaţi cu virusul gripei de tip A/H1N1”, a comunicat sursa citată. “Ambasada britanică a luat legătura cu grupul de profesori şi elevi din Iaşi şi cu şcolile acestora din Marea Britanie. Ambasada le-a oferit sprijin atît copiilor aflaţi în spital, cît şi celorlalţi din grup”, se mai arată în răspunsul ambasadei. Ambasada nu a comunicat deocamdată nimic despre informaţia făcută publică de MS, potrivit căreia alte cinci cazuri de infectare cu virusul gripal A/H1N1 au fost confirmate la Iaşi, fiind vorba de contacţi ai celor doi pacienţi depistaţi în urmă cu o zi.

Autori: A.B. @

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 7 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 7 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 13 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 11 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 10 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 5 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 7 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°