Intr-unul dintre cele mai bune filme romanesti din toate timpurile, Corneliu Porumboiu pune in discutie limbajul cinematografic si insasi ideea de limbaj prin intermediul unei povesti cizelate ca un diamant in care societatea postcomunista transpare in cele mai mici nervúri.

Lui Corneliu Porumboiu nu i-a placut „Babel”, de Alejándro González Iñárritu, prezentat la Cannes in acelasi an - 2006, in care el a luat Premiul Camera d’Or pentru „A fost sau n-a fost?”. Daca vezi al doilea film al romanului, intelegi si de ce.

In „Politist, adjectiv” (titlul a fost preferat titlului initial, „Intermediar”), un tanar politist pe nume Cristi (Dragos Bucur) are o dilema morala majora la un caz minor – cel al unui licean turnat de colegul lui ca ofera hasis.

Cristi nu vrea sa-i faca flagrant adolescentului pentru ca nu vrea sa-i fure sapte ani din viata (nici macar trei jumate, pentru ca se presupune ca va iesi mai repede). Incearca sa traga de timp, dar nu reuseste sa-i convinga nici pe procuror, nici pe comandant de adevarul pe care i-l dicteaza constiinta.

Cu un subiect care se rezuma intr-o fraza, filmul lui Porumboiu e translucid si taios atat in limbaj cat si in substanta. 99% din el sunt cadre lungi si reprezinta mai ales urmarirea de catre politist a celor trei tineri.

Fiecare urmarire e inchisa de un raport pe care politistul il scrie de mana si in care noteaza tot ce am vazut mai devreme pe ecran.

Porumboiu se joaca cu ideea de timp real, dar nu are dorinta de a da impresia ca recreaza viata reala.

Dupa ce in „A fost sau n-a fost?”, pleca de la un moment istoric precis, revolutia din decembrie 1989, pentru a investiga o problema morala bazata pe o interpretare a unui termen, si lansand un comentariu filosofic despre ecuatia centru-periferie insiropat in umor, acum face un film mult mai abstrac