- Editorial - nr. 328 / 3 Iulie, 2009 Plecand de la lacomia hulpava a neprietenilor si alergatura dupa autonomia teritoriala pe criterii etnice a Tinutului Secuiesc, avand in vedere si atacurile tot mai dese, din interior si din afara, la articolul 1 din Legea fundamentala a tarii _ Constitutia Romaniei _, precum si pofta mizerabila si iresponsabila a nostalgicilor de contestare a Trianonului, am considerat ca potrivit ar fi ca acest editorial sa fie dedicat opiniilor inaintemergatorilor nostri despre Ardeal. Am socotit ca potrivit, in aceste vremuri tulburi, ar fi sa plecam tocmai de la raspunsul neinfricatului Menumorut, voievodul valah al teritoriilor situate intre Tisa, Mures si Somes, dat soliei trimise de regele Arpád: "Iara noi, nici din dragoste, nici de frica, nu dam din pamantul nostru, nici macar o palma de loc. (...) Tara pe care a cerut-o de la granita noastra nicidecum nu-i vom da, cat vom trai!". Se aude, furiosi "scaunasi"? Se aude, Marko Bela & Comp.? Asadar, pamant de dat nu avem! Frumosul nostru Ardeal este al romanilor! Iata cum descria Ardealul Nicolae Balcescu, in "Istoria romanilor supt Mihai Voevod Viteazul", deschizand "sfanta carte unde se afla inscrisa gloria Romaniei, ca sa pun inaintea ochilor fiilor ei cateva pagini din viata eroica a parintilor lor" ("Libertatea nationala"): "Pe culmea cea mai 'nalta a muntilor Carpati, se intinde o tara mandra si binecuvantata intre toate tarile semanate de Domnul pre pamant. Ea seamana a fi ca un maret si intins palat, cap d-opera de arhitectura, unde sunt adunate si asezate cu maiestrie toate frumusetile naturale ce impodobesc celelalte tinuturi ale Europei (...): sarea, fierul, argintul, arama, plumbul, mercurul, zincul, antimoniul, aresenicul, cobaltul, tuteaua, teluriul si, in sfarsit, metalul cel mai imbelsugat decat toate, aurul, pe care il vezi stralucind pana si prin noroiul drumurilor.