Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: O maşină a intrat într-un grup de oameni. Patru persoane au fost rănite

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 iulie 2009 ·

Patru persoane, printre care un copil de 7 ani, au ajuns în această seară la spital, după ce o maşină a intrat într-un grup de oameni aflaţi în faţa unui bar din Zărneşti, transmite Realitatea TV. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 19:30, în faţa unui bar, la ieşirea din Zărneşti, spre Poiana Mărului. Şoferul autoturismului a reuşit să fugă, iar acum este dat în urmărire.

Martorii spun că o maşină în care se aflau trei persoane a accelerat şi a intrat deliberat într-un grup de oameni care stăteau de vorbă. În urma accidentului, patronul barului, un prieten al acestuia, dar şi un copil de şapte ani au fost răniţi.

Victimele au ajuns la Spitalul Judeţean din Braşov, iar copilul a fost dus la spitalul de peditarie, cu răni la cap şi la picior.

Imediat după accident spiritele s-au încins, aşa că poliţiştii sosiţi la faţa locului au fost nevoiţi să facă uz de armă pentru a-i linişti pe cei prezenţi.

Martorii mai spun că poliţiştii au tras două focuri de armă pentru a-i opri pe cei din maşină, care au încercat să fugă. Poliţiştii spun că vor continua cercetările în acest caz.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum o ora
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum o ora
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

EURO 2024. România, în optimi Tricolorii au sărbătorit alături de fani la Wurzburg. „Pentru voi nu vom ceda niciodată!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum 49 minute
Echipa națională de fotbal a României a obținut o calificare istorică în optimile Campionatului European din Germania, de pe primul loc în grupa E, devansând reprezentativele Belgiei, Slovaciei și Ucrainei, clasate în această ordine după tricolori.

Ministrul Apărării în vizită la Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în Republica Turcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale mi

Incendiu izbucnit la un autobuz aflat în mers, în Oradea

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit joi, la un mijloc de transport în comun, aflat în mers, în Oradea.

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 4 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 27 minute
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis.

Horoscop pentru joi, 27 iunie 2024. Se anunță vești din străinătate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Ești retras și cu greu se poate relaționa cu tine. Recomandabil este sa-ți dozezi eforturile si sa te ocupi de activitati de rutina. Sanatatea este fluctuanta si se pot evidentia afectiuni legate de gât și de aparat uro-genital. Evita tratame

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 4 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

27°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°