O legendă păstrată cu sfinţenie în pagini îngălbenite de vreme a Fecioarei Maici din dud, un zid care se încăpăţânează să rămână mărturie în calea anilor, un han, cândva unul dintre cele mai frumoase imobile din oraş, fascinează şi astăzi.

Imaginea locurilor încărcate de istorie emană un aer special. În pânzele celor care au avut bucuria să le cunoască, să le simtă pulsul şi chiar să le iubească au fost zugrăvite astfel încât privitorul să aibă o imagine completă, să poată călători cu gândul şi să bată la poarta hanului, să guste un fruct din cele aşezate cu grijă de ţăranii în port popular pe pământul cald din Piaţa Elca sau să asculte legenda unui loc al închinăciunii.

O căldură apăsătoare specifică unei zile toride de vară îl chinuieşte pe călătorul nostru pe străzile Craiovei de azi, în căutarea mirajului unei lumi dispărute. Ar fi gustat din apa rece de izvor de la cele „Şeapte Fântâni din Vale“. Dar valea nu mai este, doar amintirea ei. Prima, cea dinspre nord, era cunoscută ca „Fântâna lui Matei Vodă“, construită în aceeaşi perioadă cu Fântâna Basarabeştilor (Fântâna Popova din sudul oraşului). Erau zidite din cărămizi romane de la vechea aşezare daco-romană Pelendava, refăcută în 1652 de voievodul Matei Basarab şi Doamna Elina. Au fost, îşi spune în gând călătorul de azi. Nu are decât o opţiune, se opreşte la Fântâna Purcarului, cea din apropierea Casei Băniei. Îşi aminteşte vorbele bunicului, care îi povestea deseori despre o altă lume care s-a dus şi despre locurile minunate ale urbei de ieri. Povestea Fântânii Purcarului începe în 1818, atunci când a fost construită, cu „două ţuţuroaie de scurgere“, lângă brutăria lui Gherase şi aproape de Tăbăcăria lui Vasile Tăbăcaru, de către negustorii de porci „Jupân Pavel Teodor şi Chir Marin Bulucbaşa“. Călătorul caută o inscripţie care să amintească de vremea apusă, numai că astăzi nu se păst