Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Munţii Retezat au ajuns la un pas de semifinală

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 4 iulie 2009 ·

În competiţia pentru cele şapte minuni naturale ale lumii, Retezatul ocupă locul 12 la categoria „Parcuri naturale”. Doar primele 11 clasate din fiecare categorie ajung în etapa următoare. Parcul Naţional Retezat are şanse să treacă în semifinala competiţiei internaţionale în urma căreia vor fi desemnate noile minuni naturale ale lumii. Parcul Retezat se află acum la doar un pas de "calificare", cu patru zile înainte de încheierea acestei etape. Cel mai vechi parc natural din ţară, Retezatul este singurul obiectiv turistic autohton rămas în cursă (au mai fost nominalizate Delta Dunării şi Gheţarul Scărişoara).

Retezatul mai poate fi votat până în noaptea de marţi spre miercuri la ora 2.00 (ora 24 GMT) pe siteul www.new7wonders.com sau telefonic, formând 0041.77.312.404, apoi codul pentru Retezat - 541.

„Zilele acestea mai facem ce putem pentru a spori numărul de voturi pentru Retezat. Ar fi minunat să intre în faza semifinală a selecţiei. Modalităţile de vot sunt explicate şi pe site-ul nostru (www. retezat.ro). Ne contactează foarte mulţi oameni care au nelămuriri despre cum pot sprijini Retezatul în competiţie. Păcat că linia telefonică funcţionează greoi.

Totuşi, sperăm până în ultima clipă că Retezatul va mai urca măcar un loc în clasament. Chiar dacă nu se va întâmpla asta, suntem mulţumiţi că această participare într-o campanie internaţională importantă le-a mai adus aminte diferitelor instituţii că în România mai există şi arii naturale protejate, care au nevoie de sprijin şi atenţie”, spune Florina Crişan, purtătorul de cuvânt al Parcului Naţional.

Directorul Administraţiei Parcului, Zoran Acimov, împărtăşeşte optimismul moderat: „Am primit un spri jin impresionant din partea mass-media”.

Amazonul, descalificat?

Regulamentul competiţiei derulate de New 7 Wonders Foundation (aceeaşi o

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 18 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 57 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 14 - 20 iulie 2025. Este multă forfotă în plan profesional la începutul săptămânii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 29 minute
Berbec În primele zile ale perioadei analizate ai nevoie de odihnă, retragere din forfota cotidiană și meditație interioară. Rezervă momente numai pentru tine și sufletul tău, lăsând deoparte grijile. Este o perioadă tensionată, cu suișuri și coborâ

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 16 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°