Ne stiam de mult.
Prin anii '70, cand primisem repartitie pentru un apartament aflat in constructie in Balta Alba, cineva m-a indrumat: "Cobori la statuie, o iei pe langa par si al doilea bloc la stanga". "Care par?", am intrebat. "Lasa ca-l vezi tu". Mi-a fost usor sa-l gasesc. Aceia dintre dvs. care ati facut armata stiti ca pe fiecare camp de instructie, undeva, departe, exista "un copac rotat", de care se leaga majoritatea ordinelor primite. Aici, in nebunia unui santier cu blocuri neterminate, gramezi de materiale, macarale, basculante, totul plutind intr-o pacla prafoasa, in care viermuiau oameni in salopete, "copacul rotat" devenise locul cunoscut de toti. Mai ales ca era un par frumos, cu o coroana bine proportionata, o inaltime ce nu te strivea, iar trunchiul rasucit viguros, cu radacini bine infipte, amintea de stramosii lui padureti.
Faptul ca ramasese martorul singular din toata fosta mahala a Talciocului ii crease o aura de loc norocos. Era un fel de "ceasul de la Universitate" al zonei si oamenii il percepusera ca atare: "Ne intalnim la par".
Inginerul Rosu, seful santierului, a dispus sa i se faca din fier-beton si cornier un grilaj protector. Parul se simtea ocrotit si, in trecerea anilor, care-i adaugau noi cercuri in lemnul trunchiului, el facea ce stia mai bine: umbra si pere. E drept ca, sezonier, era batut cu pietre. Dar asta e soarta pomilor roditori. Perele varatice, galbui si zemoase, desteptau porniri primitive printre culegatori. Aceasta va ramane insa o banala "paruiala", in comparatie cu evenimentele ce vor urma.
Pentru ca vremurile sunt ca vremea: schimbatoare. Iar in padurea de interese din ultima vreme, copacii nu-si mai gasesc rostul. A simtit acest lucru si parul nostru, chiar pe coaja lui.
Mai intai, un "colectionar de antichitati" va achizitiona pe "mai nimic" grilajul facut din "fier foarte vechi". D
