Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vâlcea, cu ochii pe banii şi jucătorii Ştiinţei

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 4 iulie 2009 ·

Gruparea din Zăvoi vrea de la Universitatea 500.000 de euro din transferul lui Florin Costea, dar şi trei jucători din lotul Craiovei.

Conducerea echipei CSM Râmnicu Vâlcea va avea luni o nouă rundă de negocieri cu Universitatea Craiova pentru cele 25 de procente cuvenite vâlcenilor dintr-un eventual transfer al lui Florin Costea de la Universitatea Craiova. Vâlcenii vor 500.000 de euro, bani care să fie plătiţi până pe 15 august, dar şi trei fotbalişti din Bănie: mijlocaşul dreapta Irinel Găman, fundaşul stânga Cosmin Neacşu şi mijlocaşul stânga Daniel Giurcă. Gruparea din Zăvoi a renunţat la ideea de a-l achiziţiona pe Robert Săceanu, care a mai jucat în Zăvoi şi în sezonul trecut.

Căpitanul Dinu, liber să plece

CSM a renunţat la serviciile căpitanului din sezonul trecut, Ciprian Dinu.

„I-am explicat că nu avem cu ce să-l ţinem, nu sunt bani. Îi dăm dezlegare să plece liber de contract. Nu vom cere bani pe el pentru că nici nu am dat bani pe el. Deocamdată face pregătiri la Râmnicu Vâlcea, dar nu stă în cantonament cu echipa. Când va avea oferte, va pleca. Dacă nu va avea oferte şi acceptă condiţiile noastre de micşorare a contractului, poate rămâne“, a spus Florin Verigeanu, directorul general al grupării din Zăvoi.

„Nu cred că pot rămâne în aceste condiţii, nici nu mai ştiu ce să spun. Am ceva oferte, dar nu pot vorbi despre ele acum. Cred că voi pleca. Din câte se pare nu am altă opţiune…“, a spus fotbalistul adus de CSM de la Jiul Petroşani. Ciprian Dinu a jucat în toate cele 34 de meciuri din campionatul trecut, marcând şi trei goluri.

Mijlocaşul Ionuţ Popa a decis să accepte micşorarea contractului şi va evolua la Vâlcea cel puţin încă un sezon. Şansele sunt mari şi la portarul Alexandru Perianu, tentat şi el să nu-şi schimbe echipa. În ceea ce-i priveşte pe Răzvan Dobre şi Enache Câju, situaţia este complicat

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 25 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 25 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 57 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum o ora
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum o ora
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°