În 1989, ziua de 4 iulie a avut pentru diplomaţii americani din capitala României o dublă semnificaţie: se celebra ziua naţională, iar ambasadorul Roger Kirk ajunsese la final de mandat. În aceeaşi zi, conform uzanţelor, şeful misiunii americane la Bucureşti i-a făcut lui Nicolae Ceauşescu vizita de rămas bun, aşa cum se obişnuia, şi a oferit o recepţie cu ocazia zilei Statelor Unite.
ÎNTÂLNIRI DE ADIO
Cum decurgeau de regulă asemenea întâlniri între Ceauşescu şi diplomaţii străini acreditaţi în România şi ce îşi spuneau interlocutorii depindea de la caz la caz. Contau situaţia internaţională din acel moment, politica statului respectiv faţă de România şi invers, mandatul pe care-l avea reprezentantul străin. Dincolo de aspectele oficial-formale, şi calităţile personale ale diplomatului făceau ca o întâlnire să nu semene cu alta.
Impresiile culese de ambasadori şi cu acest prilej puteau lua forma rapoartelor oficiale către şefii lor ierarhici. Unii dintre şefii de misiune acreditaţi în România şi-au scris memoriile. În aceste cazuri, detaliile întâlnirilor cu Ceauşescu pot fi mai bine cunoscute. Bunăoară, Iosef Govrin, ambasadorul Israelului, şi-a încheiat misiunea în România la finele lui iulie 1989. Pentru vizita de rămas bun, Ceauşescu l-a primit la reşedinţa de la Snagov. În cursul discuţiei, notează memorialistul, a spus şi lucruri care nu i-au fost pe plac gazdei.
"O persoană din serviciul de Protocol care era prezentă la convorbire şi nota fiecare cuvânt era în mare parte şocat, a fost impresia diplomatului. Mă îndoiesc dacă un ambasador străin şi-a permis să fie atât de deschis în convorbirea de rămas bun, aşa cum eu am procedat în această situaţie. Ceauşescu, totuşi, şi-a păstrat calmul exterior, mi-a arătat parcul de lângă vilă, în care, după spusele sale a purtat discuţii prelungite cu primu
