Perioada când copiii descoperă lumea este savuroasă, dar şi dificilă pentru părinţi. Nu de alta, dar nedumeririle celor mici îi pun adesea în încurcătură pe cei mari. Nu eşti primul şi nici ultimul părinte luat prin surprindere de întrebări ca “De ce se face noapte?”, “Unde stă Dumnezeu?”, “De unde apar copiii?”. La început eşti mândru, ştiind că întrebările sunt un semn de inteligenţă.
Dar când trebuie să şi răspunzi curiozităţii copilului, poţi simţi o intensă frustrare. Este prea mic să înţeleagă nişte răspunsuri ştiinţifice, corecte. Pe de altă parte, îl dezamăgeşti dacă amâni să-i dai răspunsurile pe care şi le doreşte.
De obicei, după vârsta de trei ani, copiii încep să pună zeci de întrebări care încep cu “de ce”. Este etapa în care micuţul tău nu mai este bebeluş, ci îşi începe copilăria. Acum înţelege şi foloseşte corect suficiente cuvinte, iar pasul firesc este să îţi pună întrebări despre lumea înconjurătoare.
Tocmai de aceea, fiecare întrebare pusă de copil trebuie să aibă un răspuns. De aceste răspunsuri depinde felul în care va asimila alte informaţii noi şi imaginea pe care copilul şi-o face despre lume.
Ajută-te de poveşti
Secretul comunicării cu copilul este să-i dai răspunsuri cât mai clare, într-un limbaj pe înţelesul lui. Nu-i poţi explica “de ce vine noaptea” povestindu-i despre mişcarea de rotaţie a Pământului, dar îi poţi spune, fără să greşeşti, o poveste despre Soare şi Lună. Pentru o perioadă, faptul că zmeul fură zilnic Soarele, lăsând Pământul în beznă, luminat doar de Lună poate fi un răspuns acceptabil.
Explicaţii ştiinţifice
Nu te feri de metafore şi de legende. Copiii percep lumea într-un fel magic. Ei acceptă uşor faptul că animalele vorbesc, că există covoare zburătoare şi creaturi care le pot îndeplini trei dorinţe. Legendele expli
