- Racoarea care vindeca -

Legenda spune ca in timpurile cand picioarele Domnului si ale iubitului sau apostol Petre mai calcau prin tarana acestei lumi, ca drumeti nestiuti, se lasase o arsita cum nu se mai vazuse. Si se intampla ca cei doi pribegi sa ajunga intr-o pustietate unde nu se gasea picatura de apa, si abia daca vedeai chip de om la o zi intreaga de mers prin colburi fierbinti. Cand soarele ajunse in crucea zilei, Petre se aseza pe o piatra, ostenit si fara putinta de a merge mai departe. Si spuse: "Doamne, fa sa rasara un izvor sau o fantana, ca ne-om stinge de sete si de osteneala!". Domnul zambi, cu buzele uscate de arsita, si cuvanta bland: "Lasa, Petreo, ca Tatal ne-o pregatit ceva mai bun decat fantana sau izvor". Si nu bine termina de spus aceste cuvinte, ca de la un cot al potecii rasari un drumet, la fel de ostenit ca si ei, dar care se opri si ii intreba daca le poate fi de folos cu ceva. Numaidecat, Petre ii ceru apa, iar drumetul le dadu cu draga inima tot ce mai avea in plosca. Apa era infierbantata de soare si abia potoli setea drumetilor sfinti. Domnul spuse: "Vezi Petre, izvorul sau fantana ne-ar fi potolit doar setea trupeasca, dar milostenia acestui om, care ne-a dat ultima lui picatura de apa, ne-a intremat si sufletul". Si atunci, dupa aceste vorbe, in fata omului celui milostiv rasari un suvoi de apa curata si buna, iar in jurul suvoiului, o iarba cu frunze grase, care raspandea o mireasma racoroasa si intrematoare: menta. De atunci, frunzele ei mestecate la drum lung potolesc setea calatorilor, ii racoresc in amiezile cu vipie si le alunga osteneala. Ba taranii romani isi puneau menta si in opinci, pentru ca pasul sa le fie usor si calea mai scurta. Iarba sfanta, in credintele populare, menta este un dar venind din milostenia Domnului nostru Iisus Hristos si a drumetului singuratic si cu inima buna. Pana nu demult, nu era g