Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Gospodinele continuă să-şi usuce rufele la vedere

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 iulie 2009 ·

Locuitorii nu se sinchisesc şi, chiar dacă sunt pasibili de o amendă de 500 de lei, continuă să-şi etaleze în public garderoba spălată.

În urma unei hotărâri adoptate de municipalitate în urmă cu şase luni, privind ordinea publică, sucevenii care-şi întind rufele la uscat pe sârmele din faţa balconului sau cele din faţa blocului sunt pasibili de amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei.

Împărţiţi în două tabere

Cu toate acestea, oamenii nu renunţă la această practică, la majoritatea balcoanelor atârnând rufe. Trecătorii nu-i privesc cu ochi buni pe cei care-şi arată cu nonşalanţă hainele proaspăt spălate. „Nu sunt de acord cu uscatul rufelor în public. În zilele noastre poţi găsi foarte multe soluţii pentru a evita să-ţi expui lenjeria intimă în faţa balconului. Eu am cumpărat un uscător de rufe şi îl aşez tot în balcon dar nu se vede din stradă”, a spus Viorica Miraţoi, pensionară. Unii suceveni nu par să fi auzit de o asemenea lege. Surprinşi în mod neplăcut, aceştia s-au grăbit să aducă diverse argumente contra. Deşi blocurile sunt amenajate cu uscătoare, majoritatea locatarilor se plâng că nu au acces la ele, fiind astfel forţaţi să improvizeze.

Autorităţile sunt indulgente

Alţii însă se revoltă şi acuză lipsa de spaţiu sau certurile între locatari care apar pentru o sârmă din uscătorul blocului. „Nu suntem de acord cu această lege. Nu avem locuri suficiente unde ne-am putea usca rufele. Sunt maxim zece sârme în uscător, pentru tot blocul, iar unii locatari se ceartă pe ele”, a declarat Margareta Hostiuc.

Amenzile au fost date doar în situaţiile absurde, când cetăţenii şi-au expus lenjeria intimă şi doar celor care locuiesc în apartamente cu vedere la străzile principale. Deocamdată nu se ştie câţi au fost amendaţi. „Nu avem astfel de statistici pentru că centralizăm datele pe legi, iar fiecare lege are câte 90 de articole

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 34 minute
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

66,2% dintre români cred că Nicolae CEAUȘESCU a fost un lider bun. Semnal de alarmă tras de sociologul Remus Ștefureac

Gandul acum 28 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism, care va fi publicată mâine, transmite dire

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 3 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 4 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

VIDEO George Simion, la o terasă în Cipru în timpul protestelor de duminică / Întrebat ce se mai poate face azi în România, liderul AUR răspunde: „Azi, nimic. Nu sunt șanse. E mai cald ca în Cipru” / „Poporul țipă, iar el e la șpriț în Cipru”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul partidului extremist AUR, George Simion, a discutat duminică, la o terasă din Cipru, despre problemele din țară, alături de un grup de susținători. Între timp, la București, câteva sute de si

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 4 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°